Omorâţi, băieţi, omorâţi!

Am ajuns să privim drept normal carnajul de pe şosele Asta ne mai lipsea: un camion să omoare şase oameni care însoţeau un cortegiu funerar! Că în rest am avut parte de toate

Am ajuns să privim drept normal carnajul de pe şosele

Asta ne mai lipsea: un camion să omoare şase oameni care însoţeau un cortegiu funerar! Că în rest am avut parte de toate nenorocirile pe şoselele patriei.

Tragedia de la Cluj, de luni, când un camion a intrat din plin într-un grup de buni români care îşi duceau mortul la groapă este cea din urmă şi cea mai şocantă întâmplare cu şoferi şi victime. Şi probabil că nu ne-ar fi atras prea tare atenţia dacă era vorba de un accident din decorul obişnuit. Pentru că ăsta-i, de fapt, necazul cel mare: am ajuns să privim drept "normale" ştirile cu accidente rutiere. Sunt aşa de numeroase, încât nu ne mai scurtcircuitează atenţia decât cel mult ineditul tragediei - cum este cazul de la Cluj - sau, eventual, numărul victimelor.

Altfel, viaţa merge înainte cu morţi pe bandă rulantă iar fiecare trăieşte cu "normalitatea" sa. Poliţia Rutieră şi-a văzut sacii în căruţă după adoptarea celebrului Cod Rutier, prezentat cu surle şi trâmbiţe drept sperietoarea nebunilor de la volan. Vax! Politicienii care se succed la vârful Ministerului de Interne nu au curajul să ia taurul de coarne, nu cumva să deranjeze "sistemul" şi să se pună bine cu şoferimea votantă.

Familiile celor pieriţi sub roţile bolizilor nervoşi nu mai au puterea să lupte cu vinovaţii şi să provoace mult-aşteptatul şoc de responsabilitate generală. Totul pare pierdut. Cercul se închide de fiecare dată trist, cu o singură dilemă după fiecare accident ieşit din comun: când şi unde se va petrece următoarea tragedie.

Este o bătaie de joc inimaginabilă! Bani pierduţi de la buget, de la asigurări, din buzunarele plânse ale familiilor lovite de soartă! În total, o imensă factură naţională emisă de iresponsabilitatea statului.
La ce bun reclamele cu "stop accidentelor!"? La ce bune panourile de pe marginea şoselelor cu "viteza ucide!"? Da, şi? La ce bun marcajul cu linie continuă? La ce bune amenzile îndesate mereu cu zerouri suplimentare? La ce bun punctajul de penalizare pentru vitezomani?

Răspunsul e simplu: la nimic. Pentru că nimic din ce s-a schimbat în România rutieră în materie de sancţiuni sau legislaţie dură nu are, în practică, vreun efect de Doamne-ajută. Suntem lideri incontestabili în topul ţărilor care îşi masacrează temeinic populaţia rutieră, iar acest trist record nu pare să ne doară.

Dimpotrivă, ne-am împăcat cu neputinţa, nu mai aşteptăm salvarea de la nimeni, suntem pregătiţi pentru tot ce e mai rău atunci când plecăm de-acasă şi avem o implacabilă şi indiferentă dexteritate în a ne număra victimele. Am intrat în Europa cu viteza disperatului care riscă să piardă ultima cursă spre lumea bună, dar la capitolul siguranţă rutieră fugim, cu 200 km/h înapoi, spre tărâmul haosului.