O casa vanduta de un mort, pe acte din anii '60 care anticipau Revolutia
0Beneficiarul ingineriilor imobiliare, Gh. Raileanu, seful Ligii Democratice pentru Dreptate
Un cetatean care isi vinde casa la 10 ani dupa ce a murit. Contracte de vanzare-cumparare incheiate in cei mai negri ani ai comunismului, dar in care semnatarii anticipau europenizarea legislatiei privind proprietatea. Un om care, in 1977, plateste de bunavoie peste 100.000 de lei - bani, nu gluma, atunci - pe un imobil in care functiona o institutie de stat, in asteptarea Revolutiei din '89. Pomenirea unor notiuni aparute dupa 1990, precum "consiliul local", in documente datate in anii '70, cand la moda era "sfatul popular". Si, revenind la zilele noastre, o Justitie care n-a vrut sa vada nimic suspect in toate acestea si a luat casa unui om ca sa o dea altuia. Toate acestea sunt ingredientele unei halucinante afaceri imobiliare avand drept miza cladirea din strada Popa Nan nr. 123A din Bucuresti. Vincent Duque a fost la un pas de apoplexie atunci cand, in primavara lui 2002, s-a dus sa-si vada fosta casa din Popa Nan 123A, pe care tocmai o revendicase: imobilul era deja "inghitit" de o uriasa constructie de cinci niveluri. Cu numai sase luni in urma, cand depusese cererea de revendicare la Primaria Sectorului 3, casa era intreaga, iar functionarii primariei il asigurasera ca actele pe care le are il indreptatesc la o retrocedare rapida, fara bataie de cap in Justitie. In scurt timp, Vincent Duque a aflat si cine s-a instapanit pe casa si terenul sau: vecinul din stanga, Gheorghe Raileanu, care locuieste la numarul 125. Vincent Duque este cetatean roman, cu o indepartata origine belgiana, si casa pe care o revendica a apartinut bunicului sau, Gerard Duque, fost mare industrias, la Ploiesti, in perioada interbelica. Cand a revendicat imobilul, pentru el lucrurile pareau limpezi: bunicul sau a cumparat casa in 1934, insa aceasta a fost nationalizata in 1952 si trecuta in proprietatea Primariei Sectorului 3, unde a functionat Comisia de impaciuire. Prin urmare, retrocedarea se putea face fara probleme. Istoria casei arata insa cu totul altfel atunci cand vezi dosarul pe baza caruia aceasta a ajuns in posesia lui Gheorghe Raileanu. Potrivit actelor de la dosar, in 1966, batranul Vincent Duque si-ar fi vandut casa de la numarul 123A celei care locuia atunci la numul 125, doctorita Elena Copcea, insa pe baza unui contract sub semnatura privata, neinregistrat la notariatul de stat, dat fiind faptul ca imobilul era nationalizat si folosit de catre o institutie de stat. In 1977, Elena Copcea vinde oficial, cu acte inregistrate, casa de la numarul 125 catre Gheorghe Raileanu. Insa la dosar se afla si un contract sub semnatura privata, prin care Elena Copcea ii vinde lui Raileanu si imobilul de la numarul 123A, pe care aparent il cumparase 11 ani mai devreme de la Duque al batran. Nepotul sau, Vincent, spune ca ambele acte sub semnatura privata, si cel din 1966, si cel din 1977, sunt false si au fost intocmite de Gheorghe Raileanu dupa revolutie, tocmai pentru a putea intra in posesia unei proprietati care nu-i apartine. Daca acuzatia lui Vincent Duque este adevarata, fara doar si poate ca Gheorghe Raileanu ar fi trebuit sa fie un pic mai atent atunci cand a "executat" actele. Bunaoara, cu o minima documentare, ar fi aflat ca in 1966, cand s-ar zice ca a semnat contractul de vanzare cu Elena Copcea, Gerard Duque era mort de 10 ani, mai exact din 25 februarie 1956. "Asta nu e treaba mea, eu asa am primit actul de la Elena Copcea" - sustine cu tarie Gheorghe Raileanu. Nici actul de mana semnat 11 ani mai tarziu, cand Raileanu insusi cumpara, cu 110.000 de lei, casa lui Duque de la Elena Copcea nu e scutit de surprize. Bunaoara, se afirma la un moment dat ca partile convin sa incheie doar un act de mana pentru ca imobilul "este ocupat abuziv de catre salariati ai Consiliului Local de sector". Uimitoare putere de premonitie trebuie sa fi avut cei doi, daca in loc de "sfat popular", cum se spunea atunci, au introdus o notiune ce avea sa se nasca abia dupa Revolutie, cea de "consiliu local"! In ambele contracte sub semnatura privata mai exista o premonitie tulburatoare, si anume frazele prin care semnatarii se angajeaza sa perfecteze actele in mod oficial "cand cadrul legal va permite acest lucru, pentru ca proprietarul sa se poata bucura de proprietatea sa". Pana la Revolutie mai erau decenii de comunism dintre cel mai feroce... Gheorghe Raileanu pare sa mai fi facut o greseala. In 1994, el a solicitat de la Arhivele Nationale documente privind casa la care ravnea. A primit un act funciar intocmit in 1940 in care se spunea ca imobilul apartine lui "Duque Gerard, de origine etnica belgian si nationalitate romana, domiciliat in Ploesti, com. Blejoi". Toate aceste detalii le regasim scrise intocmai in contractul de mana din 1966, prin care Duque i-ar fi vandul casa Elenei Copcea. Numai ca, sustine acum Vincent Duque, actul funciar contine o eroare: bunicul sau nu a locuit niciodata in comuna Blejoi, ci chiar in Ploiesti. Iar din 1946 si pana la moarte a locuit in Bucuresti. Asadar, cel care semna actul in 1966 nu numai ca era mort, dar a indicat in contract si o adresa la care nu a locuit niciodata! Gheorghe Raileanu nu are absolut nici o explicatie pentru toate aceste inadvertente, multumindu-se doar sa spuna ca e un om corect. Ar fi insa foarte vorbaret daca l-am intreba despre activitatea organizatiei pe care o conduce, intitulata sugestiv Liga Democratica pentru Dreptate Romania. Dreptatea cui? A lui, se pare. In 1998, judecatoarea Mariana Constantinescu, de la Judecatoria Sectorului 3, nu a vazut nimic suspect in hartiile pe care le-a pus Raileanu in dosar si i-a dat lui casa lui Duque. In 2002, Vincent Duque a facut plangere la Parchetul Sectorului 3, acuzandu-l pe Raileanu de fals si uz de fals. Dosarul a zacut atat cat sa treaca cei cinci ani de prescriptie, dupa care prim-procurorul Monica Zubcu l-a instiintat pe Duque ca s-a dispus neinceperea urmaririi penale, intrucat fapta s-a prescris. Acum, datorita noii legislatii, Vincent Duque a contestat in instanta rezolutia procurorului de neincepere a urmaririi penale. Ieri a fost al doilea termen al procesului, insa iar s-a dat o amanare, pentru ca dosarul nu a ajuns la Parchet. Prim-procurorul Zubcu spune ca n-a trimis dosarul pentru ca nu i-a fost solicitat de catre instanta. In dosarul de la instanta exista insa copia dupa adresa din 29 aprilie, trimisa Parchetului, dupa cum sustine avocata lui Duque, Felicia Zamfir. Urmatorul termen e pe 2 iunie si mare minune ca dosarul sa nu fi disparut pana atunci. S-au mai vazut cazuri.