Noua Comisie Europeana - in pericol de a fi respinsa in bloc din cauza italianului Rocco Buttiglione

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai multi deputati europeni cer inlocuirea comisarului pentru justitie si afaceri interne, "care crede ca locul homosexualilor e in iad, al femeilor in bucatarie si al refugiatilor in lagare"

Scandalul declansat de respingerea candidaturii comisarului european desemnat pentru justitie si afaceri interne Rocco Buttiglione de catre comitetul de resort al Parlamentului European ia amploare, amenintand sa se repercuteze asupra intregii Comisii. Catolic fervent si prieten apropiat al Papei, Buttiglione fusese considerat "nepotrivit pentru postul ales", saptamana trecuta, in cursul audierilor din legislativul european, dupa ce europarlamentarii din comitetul pentru justitie si afaceri interne fusesera deranjati de remarcile italianului, care apreciase ca homosexualitatea este un "pacat grav" si ca institutia casatoriei exista "pentru ca femeile sa poata avea copii si sa fie protejate de sotii lor". Intre timp, in cursul numeroaselor interviuri pe care le-a acordat diverselor publicatii italiene si europene, Buttiglione a mai lansat alta "torpila"; el a pledat pentru infiintarea de tabere de refugiati in afara Europei, pe teritoriul Africii, eventual (de unde vin cei mai multi refugiati), unde sa fie procesate cererile de azil ale solicitantilor, si abia apoi celor admisi sa le fi permis accesul in UE (propunerea, extrem de controversata, a fost respinsa recent in cadrul reuniunii ministrilor de interne ai Uniunii). Apoi, la sfarsitul saptamanii trecute, Buttiglione si-a atras din nou critici, dupa ce a afirmat, citat fiind de cotidianul "Corrierre della serra", ca "acei copii care au doar o mama care sa-i creasca si nu au tata, sunt copiii unei mame nu foarte bune". El si-a nuantat, ulterior, ultima declaratie, afirmand ca a fost scoasa din context si ca era, de fapt, o metafora la adresa relatiilor dintre SUA si UE, insa gafa a ramas. Tot mai multi deputati europeni par sa fie convinsi ca Rocco Buttiglione, avand opinii discriminatorii impotriva imigrantilor, a homosexualilor si a femeilor nu este potrivit pentru postul de comisar pentru justitie si afaceri interne. Asa cum arata unul dintre membrii legislativului de la Strasbourg, citat de cotidianul britanic "Independent", "o sa avem un comisar pentru justitie care crede ca locul homosexualilor e in iad, al femeilor in bucatarie si al refugiatilor in lagare". Grupul socialist, care numara 200 de deputati si este al doilea ca marime din Parlamentul European, a anuntat deja ca va vota impotriva intregii Comisii, daca Rocco Buttiglione nu este schimbat din post. Parlamentul nu poate respinge individual un comisar, insa are dreptul sa respinga intreaga Comisie, in bloc. Si grupul liberal, care numara 88 de parlamentari, s-a alaturat acestei decizii, astfel ca, in momentul de fata, raportul de forte s-a schimbat in favoarea celor care nu-l vor pe Buttiglione. (Partidul Popular European, care sustine candidatura italianului, are 268 de parlamentari). Celelalte grupuri nu si-au anuntat public pozitia, astfel incat exista, inca, loc de manevre pana la votul programat pentru saptamana viitoare. Criticile venite din Parlamentul European l-au fortat pe presedintele Comisiei, Jose Manuel Durrao Barroso, sa ia in considerare o posibila inlocuire a lui Buttiglione, sustin surse de la Bruxelles citate de EUObserver. Daca saptamana trecuta Barroso si-a declarat public "sprijinul total fata de absolut toti membrii comisiei sale", acum nu mai pare pregatit sa mai repete aceeasi formula. Intrebat, luni, la Dublin, daca-l mai sprijina pe Buttiglione, Barroso a refuzat sa raspunda. Inlocuirea comisarului pentru justitie si afaceri interne este, insa, extrem de dificil de realizat; Buttiglione a fost propus de insusi premierul Silvio Berlusconi, care il sustine cu insistenta si interpreteaza obiectiile parlamentarilor europeni la adresa acestuia drept o ofensa adusa Italiei. Intai ar trebui convins Berlusconi sa ia in considerare candidatura altcuiva, insa premierul italian nu are o reputatie de om care accepta concesiile, mai ales pe plan european...

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate