Noi, jurnaliştii, suntem aleşi în fiecare zi

Miracolul numit «Evenimentul zilei» nu se va mai repeta niciodată. Pentru că nu se vor mai repeta condiţiile din anii 1992-1996.

Tranzacţiei anului - cum ar putea fi poreclită vânzarea „Evenimentului zilei" de trustul Ringier - i s-au consacrat numeroase intervenţii în ziare şi la televiziuni. Pentru unii comentatori, momentul a fost un prilej de a se referi la „Evenimentul zilei" din anii 1992-1996, perioadă marcată de două recorduri: cea mai rapidă creştere de tiraj din istoria presei şi cel mai mare tiraj din istoria presei postdecembriste: oficial - 600.000 tiraj, neoficial - peste 800.000.

Despre „Evenimentul zilei" din anii 1992-1996 s-a făurit în ultimii ani un clişeu imbecil. Cel potrivit căruia succesul ieşit din comun al ziarului s-ar fi datorat ştirilor inventate, în genul legendarei ştiri despre găina care a născut pui vii.

Colecţia „Evenimentului zilei" se găseşte în bibliotecile publice din România. Cine o parcurge îşi dă seama că nu năzbâtii în genul celei cu găina a adus „Evenimentului zilei" uriaşul succes de public. Sunt azi publicaţii care oferă cititorilor ştiri mai dihai decât cea cu găina. N-am auzit ca vreuna dintre ele să aibă succesul de public al „Evenimentului zilei" din anii 1992-1996. Succesul se explică prin câteva elemente ţinând atât de conjunctură, cât şi de formula ziarului:

1. Asumarea de către „Evenimentul zilei" a ipostazei de tribună de luptă a Opoziţiei democratice împotriva regimului FSN-ist al lui Ion Iliescu. Excepţie făcând „România liberă" şi câteva săptămînale fără audienţă, toate celelalte publicaţii din România se aflau în mâinile Puterii. În aceste condiţii, un număr uriaş de cititori îşi găseau zilnic în „Evenimentul" nu numai informaţiile ascunse de celelalte ziare, dar şi propriile opinii în materie de politică. Lucru extrem de important, atitudinea noastră critică avea maximă credibilitate. Pentru că, spre deosebire de publicaţiile şi televiziunile de azi critice până la isterie faţă de Putere, „Evenimentul zilei" nu putea fi suspectat că ar reprezenta interesul vreunui mogul. Din acest punct de vedere, miracolul numit „Evenimentul zilei" nu se va mai repeta niciodată. Pentru că nu se vor mai repeta condiţiile din anii 1992-1996.

2. La apariţia „Evenimentului zilei" presa română semăna uluitor cu presa română de azi. Era prin excelenţă o presă de opinii. În acest context, ziarul a produs o veritabilă revoluţie. Cu excepţia editorialului meu de prima pagină (şi acela nu mai mult de 3.000 de semne), „Evenimentul zilei" publica exclusiv informaţii. Imensa lor majoritate erau exclusivităţi obţinute sub semnul tezei: Jurnalistul e un spion în civil.

3. Ca şi presa de azi, cea care se fandoseşte cu titlul de presă quality, presa din 1992, când s-a lansat „Evenimentul zilei", dispreţuia faptul divers, considerând că doar politica merită atenţie. Dând curs sloganului Până şi în sufletul unui academician stă o cusătoreasă, „Evenimentul zilei" a abordat faptul divers care ar fi putut deveni în orice clipă sâmburele unei telenovele: crime, divorţuri, despărţiri, căderi, trădări.

4. „Evenimentul zilei" n-a fost nici tabloid, nici ziar quality. A fost pur şi simplu un ziar. Iar un ziar - aşa cum ne arată întreaga istorie a presei - nu poate sta decât sub semnul interesantului, cu superlativul său senzaţionalul. Oamenii cumpără ziare pentru a afla lucruri interesante, mai ales senzaţionale, şi nu pentru a se educa sau cultiva. Dacă vor să se educe, merg la şcoală. Dacă vor să se cultive, merg la bibliotecă. În niciun caz la chioşcul de ziare.

5. Obsesia numărul unu a redacţiei o reprezenta cititorul. Ce vrea cititorul de la ziar? Cum a primit cititorul numărul de azi? Ce va spune cititorul când va parcurge cutare articol? Cum stăm azi cu tirajul? Erau întrebări pe care şi le puneau toţi cei care lucrau în redacţie, nu numai membrii conducerii.

Pentru că în redacţie se ştia un adevăr: politicienii sunt aleşi odată la patru ani. Noi, jurnaliştii, suntem aleşi în fiecare zi.