Nicuşor Dan, despre eşecul căutărilor criminalului fugar din Mureş: „Evident că este o imagine proastă pentru Poliţia Română”

0
Publicat:

Președintele Nicușor Dan a recunoscut că imaginea Poliției Române este una proastă, după ce după mai bine de o săptămână nu a reuşit să-l prindă pe criminalul fugar Emil Gânj, deși cazul a fost puternic mediatizat.

Nicuşor Dan recunoaşte că imaginea Poliţiei Române este una proastă. FOTO: Mediafax/Alexandru Dobre

Aflat într-o vizită oficială în Germania, peședintele Nicușor Dan a recunoscut vineri, 18 iulie, că imaginea Poliției Române a fost afectată de modul în care a fost gestionat cazul crimei de la Miheșu de Câmpie, județul Mureș, în care Emil Gânj, suspectat că și-a ucis concubina și a incendiat casa în care se afla trupul acesteia, nu a fost găsit de autorități, deși este căutat de peste o săptămână iar cazul a fost puternic mediatizat.

„Evident că, fiind cazul atât de mediatizat, evident că este o imagine proastă pentru Poliția Română”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat de jurnaliști ce părere are despre căutările Poliției Române în cazul lui Emil Gânj, preşedintele a precizat că nu deține statistici pentru a putea face o comparație cu alte state privind eficiența autorităților în dosare similare.

„Nu am date statistice ca să-mi spună într-o altă țară, ca referinţă, din persoane în care comit diferite acţiuni, cât la sută Poliţia reuşeşte să identifice”, a răspuns el.

Suspectul, căutat de forțe impresionante de polițiști

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este dat în urmărire de peste o săptămână. Poliția a mobilizat forțe impresionante pentru căutarea acestuia, efectuând descinderi la rude și prieteni și audiind mai mulți apropiați ai suspectului, însă până acum nu au reușit să îl localizeze, deşi s-au primit informaţii că a fost văzut în mai multe locaţii.

Cea mai recentă informaţia a venit chiar vineri de la un cioban care s-ar fi întâlnit faţă faţă cu acesta.

Vă reamintim că Tribunalul Mureș a primit de la Parchet propunerea de arestare în lipsă a suspectului, care este acuzat de omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție.

Emil Gânj este cunoscut ca o persoană violentă, cu antecedente de violență în familie, și a executat anterior o pedeapsă pentru omor, fiind eliberat înainte de termen, în urmă cu peste cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!