News

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

CORECŢII Scăderi pe piaţa din Dubai Piaţa imobiliară din Dubai a suferit în ultimele cinci luni corecţii semnificative din punct de vedere al vânzărilor dar şi din perspectiva

CORECŢII

Scăderi pe piaţa din Dubai

Piaţa imobiliară din Dubai a suferit în ultimele cinci luni corecţii semnificative din punct de vedere al vânzărilor dar şi din perspectiva preţurilor de închiriere, care au scăzut considerabil, potrivit companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis.

 Noile legi adoptate în Dubai la începutul acestui an prevăd că toate contractele semnate în cursul anului trecut, rezidenţiale sau non-ezidenţiale trebuie să-şi păstreze preţurile fără a le mai putea modifica întregul an. Acest lucru a pus piaţa de închiriere într-o fază de stand-by.

SUA

Mall de vânzare

Proprietarii mall-ului Inlet Square Mall din Carolina – Statele Unite ale Amercii au angajat o firmă de consultanţă imobiliară pentru a vinde centrul comercial din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. Datoriile mall-ului sunt în valoare de aproximativ 25 milioane de dolari.

De altfel, compania care deţine centrul comercial, respectiv Inlet Retail Associates, a depus în luna martie actele de intrare în faliment.

SISTEM

Nouă tehnologie pentru cumpărători

Persoanele interesate de achiziţii de locuinţe pot cere detalii despre casele de vânzare prin telefonul mobil, datorită unei noi tehnologii lansată recent de firma americană Long & Foster Real Estate.

Long & Foster’s VoicePad Mobile IDX Audio Search este numele noului serviciu, care permite consumatorilor să sune la numerele locale oferind adresa casei de vânzare, iar 24 de ore aceştia primesc toate detaliile de care au nevoie. Serviciul mai poate pune în legătură directă potenţialul cumpărător cu agentul.