Nabucco a început negocierile cu BERD şi BEI pentru finanţarea conductei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nabucco a început negocierile cu BERD şi BEI pentru finanţarea conductei

Consorţiul care gestionează proiectul conductei Nabucco, în care România e reprezentată de Transgaz, a demarat negocieri avansate cu Banca Europeană de Investiţii şi cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru stabilirea condiţiilor de finanţare a conductei, a declarat Reinhard Mitscheck, director general al Nabucco Gas Pipeline International, citat într-un comunicat al consorţiului.

Acesta a precizat că urmează să înceapă discuţii şi cu Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), divizie a Băncii Mondiale.

"Prin aceste negocieri se urmăreşte stabilirea condiţiilor de finanţare şi a altor decizii importante cu privire la proiect. Principalul obiectiv al negocierilor este de a informa finanţatorii despre studiile de impact social şi asupra mediului şi de a alinia aceste activităţi cu cerinţele finanţatorilor", a declarat Mitschek.

Cu o investiţie totală estimată de 7,9 miliarde de euro, Nabucco va avea nevoie de un grup variat de creditori, printre care instituţii financiare internaţionale, agenţii de export credit şi bănci comerciale.

O contribuţie imortantă în vederea asigurării finanţării necesare va avea sprijinul acordat de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului European de Recuperare a Energiei (EEPR). În plus, cei şase parteneri de consorţiu vor contribui la finanţarea proiectului din capital propriu. "Estimăm că, anul viitor, se va stabili implicarea fiecărui finanţator", a declarat Mitschek.

Implicarea finanţatorilor încă din primele stadii este un factor de succes important pentru realizarea proiectului, a arătat el. În acest sens, Nabucco a contactat mai multe Agenţii de Export Credit din Europa, SUA şi Japonia, care ar urma să susţină proiectul prin acoperirea împrumuturilor şi garanţii.

Următorul pas în derularea proiectului va include atât încheierea de acorduri, precum Acordul de Sprijin al Proiectului cu planificarea tehnică detaliată, cât şi studiile de impact social şi asupra mediului.

Din totalul necesarului de investiţii, membrii consorţiului vor contribui cu 30%, urmând ca restul fondurilor să fie atrase de la bănci. Aferent cotei de 16,6% pe care o deţine în consorţiu, prin Transgaz, România trebuie să acorde garanţii de stat care să acopere atât suma ce-i revine pentru împrumuturile contractate de consorţiu, de 933 de milioane de euro, cât şi partea aferentă capitalului propriu (417 milioane de euro), care va fi asigurată parţial prin credite.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie