Motocicletele SMURD, de mâine, pe străzile Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ele vor fi conduse de paramedici şi vor fi dotate cu defibrilator, echipament de resuscitare, stingător şi oxigen.

Un nou concept de acordare a primului ajutor fără transportul pacientului va fi lansat mâine, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Este vorba de două motociclete ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Proiectul este al Ministerului Sănătăţii, în parteneriat cu cel al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Motocicletele vor fi conduse de paramedici, adică de pompieri care sunt pregătiţi să acorde primul-ajutor, şi vor fi echipate cu defibrilator, echipament de resuscitare, stingător şi oxigen. “Astfel, dacă ajunge la un caz de stop cardiac, paramedicul de pe motocicletă poate defibrila pacientul, având dotarea minimă necesară pentru a salva o viaţă, exact dupa standardele europene", a declarat subsecretarul de stat Raed Arafat, în urmă cu două săptămâni.
Motocicletele vor deservi zonele aglomerate şi greu accesibile din Capitală, asigurând ajutor până la sosirea echipajelor de pe ambulanţe. Cele două motociclete au fost cumpărate din fondurile obţinute de la populaţie prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către SMURD. Astfel de servicii sunt şi în alte capitale europene, cum ar fi Londra şi Budapesta.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică