Mobilul uciderii viceprimarului din Joseni este de natură sexuală / Suspectul este un posibil iubit al acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presupusul criminal al viceprimarului comunei harghitene Joseni, Csala Zsolt, a fost identificat de anchetatori, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore.

Bărbatul bănuit de comiterea crimei este un localnic din Joseni, iar surse judiciare au declarat, pentru Realitatea TV, că presupusul ucigaş şi viceprimarul ar fi întreţinut, în trecut, relaţii sexuale. „A fost identificat un suspect în acest caz. Procurorii de pe lângă Parchetul General şi poliţiştii din localitate fac cercetări în Joseni şi în împrejurimi", a declarat Ramona Bulcu, procuror şef la Parchetul General.

Procurorii au mai precizat că bărbatul va fi prezentat Tribunalului Harghita cu propunere de arestare preventivă, mobilul crimei fiind de natură „sexuală" şi „patrimonială". Oamenii legii au găsit şi arma crimei, după ce au făcut mai multe cercetări în localitatea Joseni şi în împrejurimi.Conform anchetatorilor, suspectul Robert Lorincz s-a dus la casa de vacanţă a viceprimarului, având asupra lui o armă de vânătoare pe care o deţinea ilegal, unde l-a împuşcat mortal pe Csala Zsolt.

Din informaţiile oferite de Lorincz, crima a avut loc deoarece suspectul îl ura pe viceprimar deoarece l-ar fi agresat sexual şi s-ar fi certat din cauza unui teren. „Din declaraţiile suspectului principal am reţinut că mobilul omorului are două aspecte, unul de natură sexuală, unul de natură patrimonială", a spus procurorul Marius Iacob.

Viceprimarul comunei harghitene Joseni, Csala Zsolt, găsit mort în aprilie, în casa sa de vacanta din localitate a fost împuşcat cu trei focuri de arma, doua dintre gloante ranindu-l in zona abdomenului si al treilea in picior.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă