Ministerul Educaţiei: „137.994 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, înregistrate până vineri seară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 110.000 de cereri sunt pentru copii cu vârsta de şase ani

Un număr de 137.994 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate de luni până joi seară, 111.949 din ele fiind pentru copii cu vârsta de şase ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2014, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ministerul Educaţiei a centralizat situaţia privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014 - 2015, constatând că, la nivel naţional, până joi, la ora 20.00, au fost completate 137.994 de cereri, astfel: 111.949 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2014, şi 26.045 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2014, informează Mediafax.

Părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014 - 2015, începând din 24 februarie, până în data de 14 martie.

În cazul copiilor cu vârsta pentru integrarea în clasa pregătitoare, cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea copiilor. Validarea cererilor-tip se face zilnic, în intervalul orar 08.00 - 20.00 (luni-vineri), respectiv 08.00 - 13.00 (sâmbăta).

În intervalul 21 - 22 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie - 4 aprilie, iar pe 11 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 14 - 18 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

Tot pe 24 februarie a debutat şi înscrierea copiilor pentru clasa I, în unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin aceştia. Înscrierea se va face direct la sediul unităţilor de învăţământ, în acelaşi segment orar destinat şi înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Înscrierea copiilor în unităţile şcolare din circumscripţia de care aparţin se va încheia în data de 14 martie.

Pentru părinţii care doresc înscrierea copiilor în alte unităţi de învăţământ decât cele de circumscripţie, MEN a alocat perioada 25 martie - 4 aprilie.

În data de 11 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile