Meteo:Vine primăvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vine primăvara. Presiunea atmosferică se va menţine scăzută în nord-vestul continentului, unde este extinsă depresiunea islandeză, iar circulaţia predominant vestică transportă mase de aer de origine oceanică. În acelaşi timp, din vestul Franţei, peste Europa Centrală până în zona Munţilor Ural, presiunea este ridicată, iar în bazinul Mării Mediterane, aceasta va creşte.

Ţara noastră se află în câmp de presiune ridicată, iar circulaţia vestică va aduce aer cald. Vremea va continua să se încălzească şi va fi predominant frumoasă, cu cerul variabil în nordul ţării, dar mai mult senin în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade, iar cele minime, de mâine dimineaţă, între -5 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate în Dealurile de Vest.

Mâine

Vremea va fi caldă şi frumoasă, cu multe ore însorite. Dimineaţa, în zonele joase din exteriorul arcului carpatic, vor fi condiţii de ceaţă. Vântul, în general slab, va prezenta unele intensificări în Câmpia de Vest. Maximele vor fi cuprinse între 12 şi 18 grade, iar minimele, între -3 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni.

Poimâine

Vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 13 şi 19 grade, şi minime, noaptea spre dimineaţă, între 0 şi 8 grade. Cerul variabil va deveni ceva mai noros după-amiază şi noaptea, în nord-vestul ţării, unde izolat va ploua slab. Vântul va prezenta unele intensificări în zona înaltă de munte.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară