Meteorologii anunţă caniculă pentru duminică şi luni, temperaturile ajung până la 37 de grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au anunţat sâmbătă că vremea va fi călduroasă duminică şi luni în cea mai mare parte a ţării, iar în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia va deveni caniculară. Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi ridicat. Totodată, de duminică după-amiază, dar mai ales în noaptea de duminică spre luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Meteorologii au anunţat, sâmbătă, că, pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat.

”Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, luni, disconfortul termic se va accentua în sudul şi estul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar în Oltenia şi Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35-37 de grade.

”Instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza şi în special în noaptea de duminică spre luni în vest şi nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal şi la munte”, mai spun meteorologii.

Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete