Meteo: Vreme rece de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile luni

Presiunea se va menţine scăzută în nord-vestul şi în nordul continentului, unde va fi extinsă Depresiunea Islandeză, circulaţia va fi zonală, iar temperatura mai puţin scăzută.

În restul teritoriului, presiunea în creştere va forma un brâu din nordul Mării Caspice, peste Europa Centrală, până în zona Insulelor Azore, circulaţia va fi slabă, iar masa de aer se va învechi. La noi, presiunea va creşte dar vremea se menţine rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa în estul ţării.

În vestul, centrul şi nordul teritoriului vor cădea precipitaţii mixte ziua şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea. Vor fi condiţii de polei. La munte va ninge, moderat cantitativ în nordul Carpaţilor Orientali. În celelalte regiuni, îndeosebi în zonele joase, se va produce ceaţă, posibil persistentă în Lunca Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade Celsius, iar cele minime, între -11 şi -1 grad, mai ridicate pe litoral.

MÂINE

Vremea se va menţine rece, geroasă noaptea şi dimineaţa, cu temperaturi maxime cuprinse între -5 şi 5 grade şi minime, între -17 şi -7 grade. Mai ales ziua, în estul ţării, local vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar la începutul zilei, în sud-vest, vor fi precipitaţii mixte. Dimineaţa, în zonele joase se va produce ceaţă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, iar cele minime, între -17 şi -7 grade.

POIMÂINE

Vremea va fi tot rece, geroasă pe timpul nopţii şi la primele ore ale zilei, iar cerul, temporar noros. Mai ales în nordul ţării şi la munte, trecător va fulgui. Vântul în general slab va sufla moderat în Delta Dunării şi pe litoral. Noaptea şi dimineaţa, mai ales în Câmpia Română, local se va produce ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, iar cele minime, în general, între -16 şi -6 grade.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare