Meteo: Vreme caldă, dar şi ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presiunea atmosferică va scădea în cea mai mare parte a continentului. Astfel, depresiunea islandeză se va extinde în nord-vest şi în centru. În centrul Mării Mediterane este activ un ciclon, care se va deplasa foarte încet spre est.

În estul Mării Negre mai rămâne un ciclon de origine mediteraneeană. În zona Insulelor Azore, peste Franţa, peste sudul Europei Centrale şi în Câmpia Rusă, presiunea este ridicată, iar vremea predominant frumoasă. În această structură, la noi, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 20 şi 28 de grade. Cerul variabil va prezenta înnorări mai accentuate după-amiază şi în prima parte a nopţii, la munte, în sudul şi în centrul ţării, unde local va ploua. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului.

Mâine

Vremea se va menţine caldă, dar va fi şi instabilă. Cerul va prezenta înnorări accentuate, după-amiază şi în prima parte a nopţii, în vestul şi în nordul teritoriului şi la munte, unde va ploua. În rest, va ploua pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade.

Poimâine

Vremea va fi tot caldă şi instabilă. Cerul va prezenta înnorări după-amiază şi în prima parte a nopţii, când temporar va ploua în majoritatea zonelor. Ploile vor fi ca de vară, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online