Medalia post-mortem anticoruptie

Americanii au castigat in 3 saptamani razboiul din Irak. Cat va dura, insa, razboiul pornit de ei acum, ca exponenti ai statului de drept, impotriva mentalitatilor viciate si sistemului corupt din

Americanii au castigat in 3 saptamani razboiul din Irak. Cat va dura, insa, razboiul pornit de ei acum, ca exponenti ai statului de drept, impotriva mentalitatilor viciate si sistemului corupt din Romania e greu de anticipat. Ambasadorul Michael Guest a spus-o deunazi, raspicat: Romania devine o tara straina pentru multi dintre romani, care se simt tradati, abandonati. Pungile de rezistenta ale unui regim nereformat in punctele sale nevralgice sunt inca atat de eficiente incat pana si diplomatul american si-a recunoscut consternarea. Discursul pregatit de ambasadorul Guest pentru reuniunea Donatorilor Anticoruptie de la Palatul Parlamentului a fost o arma fina dar taioasa, ca o floreta, scoasa in lupta cand celelalte mijloace diplomatice fusesera epuizate. Socul cuvintelor asternute pe hartie a fost acelasi ca al unei sentinte irevocabile, in mijlocul unui simpozion statut, ce parea a fi una dintre sutele de sezatori pe tema anticoruptiei: "Este o rusine pentru aceasta tara!... Este o crima prin ea insasi!... Toate aceste lucruri trebuie sa inceteze!". Intre aceste verdicte, frazele discursului se inlantuiau, coerent, descriind mecanismele si vehiculele coruptiei: licitatiile trucate, privatizarile cu castigatori prestabiliti sau cele amanate, comisioanele pentru drumuri si retele de apa, profiturile criminale din umflarea pretului medicamentelor, traficul de influenta pe traseele politico-economice, dreptatea impartita de Justitie dupa culoarea carnetului de partid si a marimii contului. "Ei bine, prieteni, eu inteleg. Inteleg chiar foarte bine", i-a linistit ambasadorul pe cei care pregateau deja scutul "diferentelor culturale, incapacitatii vesticilor de a judeca realitatile romanesti". In definitiv, ce era nou in vorbele acestea? Metodele de frauda sunt arhicunoscute, in detaliu, aproape de fiecare roman, de un deceniu incoace. Nou era curajul unui oficial - e drept, neroman - de a le dezvalui, de a le rosti raspicat in fata unei asistente oficiale. Spre deosebire de demnitarii romani la care maxima onestitate se reduce la a recunoaste teoretic existenta fenomenului, discursul emisarului de la Washington a fost unul aplicat, cu exemple. Faptul ca doar numele au lipsit nici nu mai are nevoie de explicatii pentru cine stie macar restrictiile elementare ale diplomatiei. O alta surpriza a interventiei ferme a domnului Guest este generata de momentul ales. Intreaga asistenta romaneasca se legana confortabil cu gandul ca nici o critica sau acuza nu vor razbate dinspre SUA acum, cand Bucurestiul si-a demonstrat loialitatea, punandu-si chiar viitorul european in pericol. Eroare fundamentala! In vreme ce guvernantii romani sunt gata sa inghita stele si dungi pentru a fi bagati in seama de americani si a trage foloase electorale, de partea cealalta a Oceanului judecatile sunt altfel construite: laudele si multumirile sunt una - si au fost, slava Domnului, cu nemiluita de la izbucnirea crizei irakiene - dar adevarurile dureroase nu sunt ocolite doar pentru a rasplati atasamentul fata de interesele americane. In locul asteptatelor mangaieri pe crestet, cuvintele ambasadorului au cazut ca niste Tomahawk-uri peste buncarele in care se adapostesc aparatorii coruptiei din Romania. Tacerea lor complice, atatia ani de zile, e condamnabila si ingrijoratoare. La adapostul ei au proliferat retelele, s-au rafinat metodele, s-a cimentat coruptia generalizata. Dar atunci cand un demnitar roman deschide gura, vorbele lui sunt mai rele decat tacerea complice. La cateva minute dupa ce si-a incheiat discursul ambasadorul Guest, diversi exponenti ai Puterii, in loc sa plece capul au inceput sa-si stoarca mintea pentru a demonstra ca, de fapt, interventia a fost una favorabila, o confirmare a marilor succese ale cabinetului Nastase. Prima care ar fi trebuit sa taca era Rodica Stanoiu. Conform regulii romanesti insa, ea a fost prima care a vorbit, rasucind tot discursul in favoarea sa si a guvernului in care a nimerit. I-a urmat un alt vesnic candidat la fotoliul de ministru, Florin Georgescu, care s-a chinuit, cu cuvintele sale putine, sa explice ca, de fapt, e de bine si ca tot rechizitoriul ambasadorului a fost asa, doar un expozeu pe tema fenomenului planetar al coruptiei. Ba chiar si presedintele Iliescu, care altfel a mai avut indrazneala sa arate cu degetul coruptia din diverse institutii ale statului, n-a gasit altceva de spus decat ca dl. Guest a vorbit "de principiu" despre mafiotii romani. Cum sa nu-ti omoare orice speranta astfel de rastalmaciri? Ce sanse mai are vreun program anticoruptie, fie el si insotit de asumarea raspunderii guvernului, cand este din nou nesocotit un semnal clar, asa cum au fost minimalizate si altele, venite de la congresmani, de la Comisia Europeana, de la Amnesty International, de la Consiliul Europei, de la Olaf, de la presa din Romania sau chiar de la Opozitie? Cand douazeci iti zic ca esti beat, tu tragi concluzia ca, de fapt, tii la bautura? Fraza politicoasa despre meritele acestui guvern, neegalate de cele precedente, in combaterea coruptiei, nu era singura din discursul ambasadorului, chiar daca multi s-au napustit cu bucurie sa se agate de ea. Degeaba avem legi anticoruptie armonizate cu standardele Vest daca le aplicam balcanic. A spus-o clar si Guest, a spus-o acum doua luni si lordul Robertson. Degeaba infiintam institutii cuplate la cele occidentale daca sub ele continua sa functioneze acelasi aparat birocratic, aceeasi Politie, acelasi Parchet, aceeasi Garda, aceeasi Justitie roase de putreziciunea autohtona. Cuvintele de lauda aruncate pentru a respecta politetea diplomatica vor atarna frumos in gol, ca o medalie post-mortem.