Mărginimea Sibiului, locul unde timpul s-a oprit în loc
0transmită din generaţie în generaţie.Călătoria prin Marginime ar trebui să înceapă în cea mai veche aşezare - Răşinări -, localitate ce datează de la 1204. E locul în care timpul pare
transmită din generaţie în generaţie.
Călătoria prin Marginime ar trebui să înceapă în cea mai veche aşezare - Răşinări -, localitate ce datează de la 1204. E locul în care timpul pare că s-a oprit în loc. "La noi sunt codri verzi de brad / şi câmpuri de mătase", spune inscripţia de la intrarea în Răşinari, şi te gândeşti că aceeaşi mătase a câmpului surprinsă de Octavian Goga acum mai bine de o sută de ani dănuieşte, ca şi verdele brazilor, din vechile vremuri ale medievalităţii. Dar dacă îţi faci impresia că la Răşinari natura e singura care conferă bogăţie locului, te înşeli. În fapt, natura este doar un element adiacent istoriei, căci ea face din aceste locuri adevărate oaze de cultură. O singură plimbare pe străzile din Raşinari, o întâlnire cu câţiva săteni de-ai locului îţi dau dimensiunea arhaicului ce continuă să dăinuie în existenţa localnicilor. Ai impresia că poposeşti pe o filă de carte ce te îndeamnă să mai stăruieşti o vreme asupra ei. Pentru că aici numai de grabă nu poate fi vorba. Iar după ce te vei pătrunde de spiritul răşinăresc, la ieşirea din aşezare mai zăboveşti puţin asupra cuvintelor lui Emil Cioran: "La ce mi-a folosit să părăsesc coasta Boacii?"
Biserica şi sfântul cu cap de miel
Timpul a început devreme în Răşinari, dătătoare de seamă fiind biserica din lemn ctitorită, în 1383, de voievozii munteni Radu Vodă şi Mircea Basarab. Chiar dacă lemnul nu a fost ocolit de efectele vremelniciei, spiritul vechii bisericuţe ridicate pe locul sfinţit de Basarabi dăinuie încă în lăcaşul sfânt ridicat între anii 1725-1758. Martor în această călătorie spirituală prin timp ne este părintele Jianu, dar şi frescele Bisericii Sfânta Parascheva, unele dintre ele străbătând istoria aşa cum au fost ele pictate de răşinăreni acum mai mult de trei secole, între 1760 şi 1795. La fel de încărcată de sute de ani este pictura care îl întruchipează, într-o reprezentare unică, pe sfântul cu cap de miel, Sfântul Cristofor. Legenda, aşa cum ne-o povesteşte părintele Jianu, spune acesta, era un tânăr militar creştin care a fost hărăzit de Dumnezeu să fie foarte frumos. "Considerând că frumuseţea nu este atât de importantă, Cristofor se roagă lui Dumnezeu să îi schimbe înfăţişarea", ne spune părintele Jianu. Povestea Răşinariului nu ar fi la fel dacă nu ar fi rostită de chiar de părintele Jianu. Ne deschide lăcaşul sfânt ridicat între anii 1725-1758, pe locul unei mai vechi biserici din lemn de la 1383, ctitorie a voievozilor munteni Radu Vodă şi Mircea Basarab, şi ne invită într-o călătorie în timp. Frescele Bisericii Sfânta Parascheva sunt pictate de răşinăreni între 1760 şi 1795, unele dintre ele fiind, în timp, restaurate. Pe unul dintre pereţii bisericii tronează sfântul cu cap de miel, Sfântul Cristofor, într-o reprezentare unică. "Legenda vorbeşte de un tânăr militar creştin care a fost hărăzit de Dumnezeu să fie foarte frumos. Considerând că frumuseţea nu este atât de importantă, Cristofor se roagă lui Dumnezeu să îi schimbe înfăţişarea", ne povesteşte părintele Jianu.
Copilărie de basm la Răşinari
În încercarea de a reface tradiţia picturală a icoanelor pe sticlă de la Răşinari, părintele Jianu a organizat, în cea mai veche casă din Răşinari, un atelier de pictură. În două camere sărăcăcioase, aşezaţi la două mese lungi şi supravegheaţi de foşti ucenici, copii de diferite vârste învaţă să pătrundă tainele picturii. Pe pereţi sunt agăţate, deoparte şi de alta, picturile foştilor ucenici, premiate la diferite concursuri de specialitate. Părintele le vorbeşte blajin, le mângâie capetele bălaie şi îi îndeamnă să fie sârguincioşi în deprinderea învăţăturilor de început. Sunt încă mici, însă sunt dornici să înveţe, iar părintele Jianu îşi pune toate speranţele în ei. Are încredere că peste ani vor duce mai departe tradiţia răşinăreană. După ce am petrecut câteva minute cu aceşti viitori pictori, ne-am gândit dacă nu cumva ne-am întâlnit fără să vrem şi fără să bănuim cu adevărata copilărie. Să înveţi să pictezi încă de mic, să poţi cutreiera codrii verzi şi câmpurile de mătase, iată o experienţă pe care nu o mai trăiesc azi decât copiii cu adevărat privilegiaţi. Rupţi de modernitatea ce a instituit domnia calculatorului şi a jocurilor electronice, copiii răşinărenilor trăiesc o copilărie de vis.
Casele Goga şi Cioran
Răşinărenii se laudă cu două case memoriale în care au văzut lumina zilei două mari personalităţi ale literaturii noastre: Emil Cioran şi Octavian Goga. Casa Cioran se află în proprietate privată şi nu poate fi vizitată. Primăria din Răşinari încearcă să cumpere acest obiectiv pentru a-l deschide vizitatorilor. Casa Octavian Goga se poate vizita doar atunci când proprietarii bucureşteni se află la Răşinari.
Turismul din Păltiniş este dat uitării
La Păltiniş, turiştii nu mai vin ca în vremurile de odinioară. E linişte. Mult prea multă linişte pentru o staţiune decretată obiectiv turistic. Ne îndreptăm spre telescaun crezând că vom întâlni mai multă forfotă. Aici, două persoane vor să urce pe vârful Onceşti, însă - ghinion. Maşinăria nu se urneşte fără cel puţin 10 clienţi, aşa că se pun pe aşteptat. "Nu mai facem curse cu mai puţin de 10 clienţi. Se consumă foarte multă energie electrică, iar costurile sunt enorme. Noroc că avem turişti mai mulţi iarna", ne spune, cu amărăciune, administratorul locului.