Marea hoinăreală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un amestec de comedie şi aventură, umor şi emoţii . Ulysses Everett McGill este un deţinut care nu se poate adapta la munca grea în Mississippi, unde este condamnat pe viaţă. El

Un amestec de comedie şi aventură, umor şi emoţii .

Ulysses Everett McGill este un deţinut care nu se poate adapta la munca grea în Mississippi, unde este condamnat pe viaţă. El reuşeşte să scape împreună cu alţi doi colegi de suferinţă: Delmar şi Pete. În căutarea libertăţii, cei trei evadaţi întâlnesc personaje ciudate, precum Tommy Johnson, un muzician sau Babyface Nelson, un vânzător de biblii cu un singur ochi.

Pe urmele celor trei porneşte Cooley, un reprezentant al legii, care încearcă tot posibilul să îi ducă înapoi, în Mississippi, de unde aceştia au evadat.Trioul irezistibil de puşcăriaşi vrea să găsească o comoară îngropată şi visează la momentul în care o vor împărţi frăţeşte. În căutarea aurului, Ulysses, Delmar şi Pete fac eforturi pentru a sta departe de autorităţi, şi în ciuda obstacolelor întâlnite la orice pas, ei ajung la Ithaca, unde cred că se află comoara mult dorită.

Producţia americană este regizată de Joel Coen, iar scenariul este scris de Ethan şi Joel Coen, care are la bază "Odiseea" lui Homer.Din distribuţie fac parte: George Clooney, Tim Blake Nelson, John Turturro, Daniel Von Bargen, Chris Thomas King, John Goodman.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie