Manuscrisele nu ard. Dispar pur şi simplu!

«Manuscrisele nu ard!», proclamă solemn Diavolul din «Maestrul şi Margareta», romanul lui Mihail Bulgakov. Nu, nu ard! Dispar pur şi simplu!

Pe vremea când lucram la „Viaţa studenţească" şi „Amfiteatru", printre colegii deja afirmaţi, veritabile vedete ale redacţiei, care-şi permiteau să-l tutuiască pe redactorul-şef, regretatul Niculae Stoian, se număra şi M. N. Rusu, critic şi istoric literar, responsabil cu paginile de cultură şi, prin asta, de junele debutante. După decembrie 1989, M. N. Rusu s-a stabilit în SUA, graţie întâmplării de a câştiga la „Loteria vizelor". Dacă memoria nu mă înşală, l-am reîntâlnit cu prilejul unei sindrofii organizate la New York în cinstea grupului de jurnalişti români (din care făceam parte), invitat într-o călătorie de documentare în America).

În România dinainte de Revoluţie, M. N. Rusu avea faima unui critic literar temut pentru tăioşenia judecăţilor sale. Făcea parte din gruparea Eugen Barbu şi, în consecinţă, se afla într-un război pe viaţă şi pe moarte cu mai toată scena literară a momentului.

Nu asta îl definea însă ca personalitate, ci altceva, mai deosebit, şi care-l făcea deseori ţinta glumelor din redacţie: Pasiunea pentru colectarea de documente de istorie literară de la scriitorii care avuseseră ghinionul să moară fără a-şi face ordine în manuscrise sau, mai precis, de la văduvele acestora, rămase de izbelişte după dispariţia soţilor care le întreţineau.

M. N. Rusu era un veritabil radar în ce priveşte disponibilitatea proaspăt îndoliatelor de a prăpădi ce le lăsaseră în urma lor bărbaţii mai mult sau mai puţin celebri. De cum dădea unul ortul popii, M. N. Rusu se şi înfăţişa la casa îndoliată şi, după ce-şi prezenta condoleanţele de rigoare, pornea la scotocirea sertarelor şi dulapurilor din casă. Colecţiona şi, evident, publica cam tot pe ce punea mâna: acte de identitate, chitanţe de la spălătorie, foi matricole, notiţe, dar mai ales, ciorne ale manuscriselor date la tipar.

În privinţa manuscriselor, nu era singurul care-şi făcuse un ţel din a le descoperi şi a le publica însoţite de comentarii despre truda scriitorului cu slova. Se băteau pentru a face rost de manuscrisele marilor scriitori, inclusiv, dacă nu mai ales, ale clasicilor, casele memoriale, muzeele de istorie a literaturii române, bibliotecile publice.

Preocuparea pentru manuscrisele scriitorilor nu era un hobby, ci  o necesitate pentru orice critic şi istoric literar. Aşezarea literelor de mână, corecturile, ştersăturile, adăugirile, tăierile dau seamă de ceea ce se cheamă felul de a lucra al unui creator. Un manuscris de-al lui Caragiale se defineşte prin caligrafia ordonată, dar, mai ales, prin absenţa corecturilor, mărturie a faptului că marele scriitor îşi transcria ciornele pe curat.

Camil Petrescu surprinde prin adăugirile uriaşe la fiecare variantă, prozatorul fiind celebru prin disponibilitatea de a face dintr-o pagină de manuscris iniţială zece la prima stilizare.

Puţini autori mai scriu azi de mână. În Occident, cel puţin, toată suflarea scriitoricească foloseşte computerul. Stiloul a devenit un obiect de hobby de lux, iar coala albă, asupra căreia se apleca scriitorul clasic, o pagină de imprimantă.

Word Process nu mai lasă niciun semn al lucrului pe manuscris. Ce s-ar face azi M. N. Rusu, confruntat cu văduve cărora răposatul le-a lăsat nu un vraf de manuscrise, ci un memory stick?!

Dar nu numai atât. Dat fiind că procesorul de texte dă scriitorului posibilitatea de a corecta fără ca asta să se vadă, istoricii literari din viitor nu vor şti niciodată de câte ori a scris un text un mare scriitor. Vor suferi şi bibliotecile, muzeele de istorie a literaturii şi casele memoriale, văduvite de manuscrisele aşezate sub sticlă, pentru ca vizitatorii - oameni simpli - să vadă cum a ieşit de sub mâna geniului poezia nemuritoare.

Ca să nu mai spunem că profesorii de istorie a literaturii nu-şi vor mai putea convinge elevii că a făuri un poem e mai dificil decât a scrie un SMS!

„Manuscrisele nu ard!", proclamă solemn Diavolul din „Maestrul şi Margareta", romanul lui Mihail Bulgakov. Nu, nu ard! Dispar pur şi simplu!

Ion Cristoiu este scriitor şi jurnalist, autor al mai multor cărţi de proză, de studii de istorie literară şi de eseuri pe teme de istorie, politică şi literatură.