Manelistul Salam, tăiat în felii la Conservator
0Fenomenul manelelor, cu un studiu de caz pe cântăreţul Florin Salam, este disecat în detaliu unde te-ai aştepta mai puţin: la Conservatorul bucureştean . „Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publică“ este titlul unui proiect care îşi propune să explice prezenţa acestui gen de muzică în spaţiul românesc.
O fundaţie austriacă a lansat un concurs de proiecte în rândul ţărilor din răsăritul Europei de a iniţia cursuri cu public care să aibă legătură cu un subiect tabu pentru societate. Etnomuzicologul Speranţa Rădulescu, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, a propus un proiect inedit: „Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publică".
Mărţişoare cu chipul lui Nicolae Guţă şi al lui Florin Salam
„Au depus proiecte în jur de 60 de candidaţi, iar unul dintre câştigători am fost eu. Ştiam că maneaua este un fenomen de anvergură, că există o opoziţie faţă de aceasta, o grămadă de preconcepţii. Am zis să încercăm, conştientă fiind că oamenii vor interpreta total greşit iniţiativa noastră şi că vor considera că suntem pro-manele. Cineva trebuia să înceapă de undeva, ca să ieşim din clişee", a explicat Speranţa Rădulescu. Vreme de şase săptămâni, la Conservatorul bucureştean au loc mai multe conferinţe despre fenomenul manelelor. Vinerea trecută, la al treilea asemenea seminar, studenţii s-au aplecat asupra carierei unuia dintre cei mai cunoscuţi manelişti: Florin Salam.
Greu de definit
Speranţa Rădulescu se fereşte să se arunce în capcana unei definiţii a manelei, întrucât maneaua ca fenomen este „mult mai complexă, e o muzică a prezentului şi seamănă cu viaţa pe care o trăim". „Vă place viaţa de acum? Nu? Înseamnă că nici manelele nu vă plac. Există o categorie de oameni avantajaţi de viaţă, să zicem, şi şi-ar dori să perpetueze acest gen de muzică. Manelele sunt oglinda tulbure a prezentului. Te poţi aştepta ca, într-un mod întortocheat, promotorii acestui fenomen să fie dintre noii îmbogăţiţi. Sunt percepute ca o emblemă a modernităţii. Cine vrea să fie modern nu stă lipit de muzică tradiţională, ci adoptă acest nou stil", a adăugat Speranţa Rădulescu.
Izvoare, semnificaţii
În mod clar, spune specialistul, maneaua nu îşi are rădăcinile în secolele XVII-XVIII, aşa cum s-a afirmat: „Nu putea să apară mai devreme de începutul secolului XIX, şi asta o atestă cercetările muzicologului Costin Moisil. Astăzi, cei care susţin energic acest gen de muzica nu apără maneaua, ci dreptul oamenilor simpli dintr-o societate democratică de a cânta şi de a se comporta cum vor, fără să fie insultaţi, cum se întâmplă adeseori, mai ales pe internet".
Acordurile zilei
Pentru specialiştii în antropologie muzicală, mai spune ea, este dificil să-i delimiteze marginile acestui gen. Se poate spune doar că este o muzică perisabilă, care nu trăieşte pentru mâine. De-asta se compune uşor, iar versurile sunt facile. Mai nou are influenţe pop, house, disco.
„Maneaua este înţeleasă ca o categorie muzicală cu nişte trăsături anume, dar nu toţi muzicienii sunt de acord în această privinţă. Al doilea înţeles este de gen muzical cu vagi influenţe orientale, care iarăşi e greu de stabilit. Eu zic să ne imaginăm o categorie cu limite imprecise, în care pot intra şi ieşi multe influenţe, ceea ce se şi întâmplă", a continuat Speranţa Rădulescu, de doi ani un observator cu coada ochilui al acestui fenomen.
În rândul lumii
Realizatorii acestui proiect au stat de vorbă cu principalii protagonişti ai genului despre modul în care îşi compun melodiile: „Îşi imaginează melodia în singurătate, care nu e cu necesitate originală, apoi o discută. Nu există obligativitatea originalităţii în manea, ci a personalizării ei".
Speranţa Rădulescu a aflat în urma discuţiilor cu maneliştii că aceştia au învăţat să-şi înregistreze creaţiile la Asociaţia pentru Drepturi de Autor, se ocupă de producţia discului, important doar pentru palmares, şi de vânzare. Ca şi lăutarii ţigani din care se trag, maneliştii nu sunt cunoscători ai notaţiilor muzicale, iar etnomuzicologul consideră că nici n-ar trebui să fie, pentru că ei sunt „exponenţii unei culturi orale". Ea a constatat însă că, în ultima vreme, lăutarii de modă veche îi au alături pe fiii lor, unii au făcut chiar Conservatorul, şi cei tineri sunt promotorii manelelor: „Simţi că în spatele manelelor se află muzica lăutărească, adică a lăutarilor ţigani, făcută pentru ei înşişi, care a devenit muzica tuturor citadinilor din marile oraşe din Muntenia". Ceea ce nu e departe de modul cum procedau Beatles-ii, completează, din sală, Ruxandra, o studentă: „Membrii trupei britanice nu cunoşteau notaţia muzicală şi veneau cu frânturi de melodii pe care le discutau între ei, aşa cum procedează maneliştii. Paul McCartney a învăţat notele mai târziu, iar acum compune simfonii".
„Guţă nu e aşa mare!"
Cursul a avut şi o parte practică, fiind difuzate videoclipuri cu manele, de pe YouTube. Protagonistul principal a fost Florin Salam, iar audienţa, în majoritate studenţi la Conservator, zâmbea şi şuşotea la fiecare cântare. Într-un clip, Florin Salam a demonstrat live că poate cânta „Cine-a pus cârciuma-n drum" atât pe ritmul „ta-ta, ta-ta, ta", caracteristic multor manele, cât şi în varianta originală. Pe peretele sălii au fost proiectate apoi alte imagini cu Salam, de data aceasta de când era lăutar şi cânta la cort. Avea aceeaşi voce de jale, iar sonorizarea era proastă, ca pe vremuri.
A venit rândul lui Nicolae Guţă, cu melodia „Chana o Baba chelel", din tinereţe, dedicată producătorului Baba. Era veselie multă, iar Guţă conducea lăutarii îmbrăcat într-o cămaşă roşie şi dansa pe loc. În ciuda zâmbetului şucar, a primit uşoare critici.
„El nici nu este un aşa mare manelist cum se crede. Melodiile lui sunt cingherituri ţigăneşti. Doar le aplică formula «ta-ta, ta-ta, ta» şi iese manea. Ca influenţă muzicală e cu un picior în Banat şi cu unul în Transilvania. Discul pentru care a fost clasat pe locul patru în Europa anul trecut nu e un disc de manele, ci de muzică românească. A fost atunci o vânzoleală în presă...", a mai explicat Speranţa Rădulescu.
"Nu este numai muzică şi dans, ci se adaugă vorbiri, versuri, comportamente specifice. Acest complex, denumit eveniment-manea, nu poate exista în afara contextului social."
Anca Giurchescu etnocoreolog
Lecţii cu YouTube
Anca Giurchescu, etnocoreolog, a prezentat „fenomenul sincretic" din spatele manelelor: „Nu este numai muzică şi dans, ci se adaugă vorbiri, versuri, comportamente specifice. Pentru Salam, batista este un obiect foarte important, se şterge cu ea pe frunte, face gesturi. Acest complex, denumit eveniment-manea, nu poate exista în afara contextului social". Evident, nu putea lipsi exemplul dansului din buric, devenit probă eliminatorie la concursurile Miss Piranda. Specialistul a exemplificat prin alte videoclipuri de pe YouTube ale lui Florin Salam: la o cântare pentru românii din Atena, unde se aruncau bancnote pentru naşu', finu' şi nuntaşi şmecheri, la înmormântarea mamei lui Fane Spoitoru, unde a interpretat „o doină bănăţeană cu accente de lamentaţie", la o altă înmormântare, lângă sicriul unui copil decedat într-un accident, printre urletele de amărăciune ale părinţilor. A fost redat şi un videoclip cu scenariu dramatic, interpreţii fiind doi puşti voioşi nevoie mare. Tema era conflictul din jurul a două căsătorii mixte români-ţigani. Ca de fiecare dată, la final, dragostea a învins.
" Vă place viaţa de acum? Nu? Înseamnă că nici manelele nu vă plac."
Speranţa Rădulescu etnomuzicolog