Managerul Spitalului Pantelimon, unde un pacient a murit din cauza unei transfuzii, a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală, Gheorghe Popescu, a fost demis, după ce au fost găsite mai multe probleme, inclusiv manageriale, la controlul făcut în unitatea sanitară, în urma decesului unui pacient căruia o asistentă medicală i-a făcut o făcut o transfuzie greşită, a declarat miercuri, pentru News.ro, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Ministrul Sănătăţii a precizat că decizia încheierii contractului de management al lui Gheorghe Popescu a fost luată marţi, ţinând cont de concluziile inspectorilor de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti care săptămâna trecută au făcut un control în unitatea sanitară.

Florian Bodog a anunţat, marţi, că în urma controlului făcut la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti au fost găsite mai multe probleme, în afara greşelii pe care a făcut-o asistenta medicală care a administrat greşit o transfuzie unui pacient, fiind identificate probleme manageriale, dar şi probleme legate de procedura de transfuzie, de control al sângelui la patul pacientului, înainte de administrare.

“Vorbim despre faptul că persoana respectivă, cu toate că avea în fişa postului atribuţii de administrare de transfuzii de sânge, nu avea pregătire în acest sens şi vorbim despre faptul că nu au fost asigurate acele cartele pentru controlul final la patul pacientului înainte de adminsitarea sângelui”, a spus  Bodog.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că sancţiunile au fost propuse de inspecţie în limita legii, iar alte sancţiuni le pot dispune doar organele abilitate în acest sens. Bodog a precizat că, după discuţiile pe care le va avea cu conducerile direcţiilor din Ministerul Sănătăţii, va fi luată o decizie.

Pacientul, în vârstă de 66 de ani, a murit în urmă cu aproape două săptămâni, după ce o asistentă de la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Capitală i-a făcut o transfuzie care fusese indicată pentru un alt pacient şi i-a administrat o grupă greşită de sânge.

Asistenta medicală a fost amendată cu 1.000 de lei şi i-a fost suspendat contractul de muncă până la finalizarea cercetării disciplinare.

În raportul de control preliminar întocmit de inspectorii sanitari se arăta că, din neglijenţa unui cadru medical, pacientul a primit o unitate de masă eritrocitară, fără a avea recomandare de la medicul curant pentru administrarea acesteia, masa eritrocitară fiind destinată unui alt pacient, care se afla în aceeaşi rezervă.

Inspectorii sanitari au înaintat conducerii spitalului mai multe recomandări privind respectarea normelor legate de transfuzii, instruirea personalului cu atribuţii în indicarea şi aplicarea terapiei transfuzionale, actualizarea deciziilor de înfiinţare a comisiei de hemovigilenţă şi de nominalizare a coordonatorului unităţii de transfuzie sanguină, achiziţionarea de carduri/cartele pentru efectuarea ultimului control pretransfuzional la patul bolnavului, cât şi respectarea protocoalelor de primire, livrare şi administrare produse sanguine.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice