Maior: Coldea va fi sancţionat, postul de prim-adjunct desfiinţat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul SRI, George Maior, a declarat azi că Florian Coldea şi alţi membri ai SRI vor fi sancţionaţi administrativ şi disciplinar în chestiunea bileţelului prezentat de Mircea Geoană,

Directorul SRI, George Maior, a declarat azi că Florian Coldea şi alţi membri ai SRI vor fi sancţionaţi administrativ şi disciplinar în chestiunea bileţelului prezentat de Mircea Geoană, despre care nu se ştie încă cum a ieşit din instituţie, iar postul de prim-adjunct va fi desfiinţat.

Potrivit lui Maior, nu se poate spune cine este persoana vinovată de faptul că documente interne ale SRI au ajuns în posesia PSD. "Ancheta SRI nu poate proba că cineva deliberat a transmis preşedintelui PSD bileţelele", a declarat el. Însă, după cum a spus şeful SRI, ancheta a dat la iveală "deficienţe de ordin administrativ în ceea ce priveşte tratarea formală a incidentului", cum ar fi faptul că bileţelele au fot scrise de mână, ca şi unele aspecte privind felul în care documentele au ieşit din SRI. "Există neglijenţe la nivelul adjunctului directorului pentru care se propun anumite sancţiuni de ordin disciplinar şi administrativ", a afirmat Maior.

Directorul SRI a subliniat că o decizie în acest sens va fi luată la începutul săptămânii viitoare. Totodată, Maior a vorbit şi despre desfiinţarea funcţiei de prim-adjunct, care este parte a reformării serviciului. Potrivit şefului SRI, o discuţie pe această temă va avea loc în viitorul CSAT.