Mai multe specializări la licenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Executivul a aprobat, ieri, prin hotărâre de guvern, nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă, specializările din cadrul acestora, precum şi specializările reglementate

Executivul a aprobat, ieri, prin hotărâre de guvern, nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă, specializările din cadrul acestora, precum şi specializările reglementate sectorial şi general în cadrul Uniunii Europene. Pentru anul universitar 2006-2007, universităţile vor organiza studii de licenţă în nu mai puţin de 72 de domenii, cărora le corespund 310 specializări, cu 46 mai multe decât în anul universitar trecut. "Lumea specialiştilor a venit cu argumente, noi le-am analizat şi aşa am ajuns la acest număr. Oricum, tabloul specializărilor va suferi modificări în fiecare an", a precizat secretarul de stat pe învăţământ superior, Dumitru Miron. Actul normativ aprobat ieri prevede şi că fiecărui absolvent de studii universitare de licenţă i se va elibera, odată cu diploma de licenţă pe domeniul de studiu, şi un supliment la diplomă, alcătuit în conformitate cu normele europene, în care se va preciza specializarea absolvită.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat