Mai mult de jumătate dintre tinerii români colectează deşeurile selectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate dintre tinerii români (57%) colectează deşeurile selectiv, iar şase din zece persoane s-au implicat în acţiuni de protecţie a mediului.

Într-un procentaj covârşitor, 93% dintre cei chestionaţi se consideră informaţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu privire la cauzele schimbărilor climatice, iar un procent similar ştie ce acţiuni poate face, individual, pentru a contribui la reducerea factorilor care le provoacă, potrivit Agerpres.

Întrebaţi dacă s-au implicat, până acum, în acţiuni de voluntariat care au ca scop protejarea mediului, 11% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au făcut acest lucru şi nu au nicio intenţie în acest sens în viitorul apropiat, iar alţi 21% au declarat că nu, dar intenţionează să facă acest lucru în următoarele şase luni.

Peste o treime dintre persoanele intervievate (36%) afirmă că au participat la acţiuni de curăţenie, 13% că au plantat copaci, 11% că au semnat petiţii de protecţie a mediului şi 1% că au contribuit cu donaţii pentru ONG-uri şi asociaţii care protejează mediul.

De asemenea, majoritatea respondenţilor (41%) susţin că se deplasează în mod obişnuit, în drumurile zilnice, cu mijloacele de transport în comun, alţi 30% pe jos, în timp ce 14% folosesc maşina personală. Dintre cei care nu ar fi dispuşi să renunţe la deplasarea cu maşina personală, 47% motivează acest lucru prin faptul că au de făcut mai multe drumuri în timpul zilei şi nu se pot baza pe mijloacele de transport în comun.

Conform cercetării, 57% dintre tinerii români colectează gunoaie în mod selectiv, din care 15% de fiecare dată, iar 42%, doar anumite elemente şi materiale. Interesant este că 35% dintre cei care aleg să nu facă acest lucru motivează, în principal, prin convingerea că, mai departe, deşeurile nu sunt colectate selectiv.

Cea mai mare parte a tinerilor (58%) spun că optează pentru repararea obiectelor care s-au stricat, de fiecare dată când este posibil, în timp ce 36% doar rareori şi dacă este avantajos financiar.

În ceea ce priveşte achiziţia de îmbrăcăminte, 57% dintre respondenţi îşi cumpără haine de câteva ori pe an, iar 32% de câteva ori pe lună.

Datele sondajului relevă, totodată, că 47% dintre tineri par dispuşi să îşi modifice dieta zilnică într-o oarecare măsură pentru a contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice, 24% într-o mare măsură şi alţi 19% într-o mică măsură.

La capitolul percepţiei privind asigurările de locuinţă, o treime (33%) dintre participanţii la sondaj au declarat că locuinţa în care stau nu este protejată prin niciun fel de asigurare, în timp ce un procentaj similar afirmă că nu ştiu dacă au încheiată o poliţă pentru casa lor. Totuşi, 34% dintre respondenţi stau într-o casă care are atât asigurare obligatorie, cât şi facultativă.

Chestionaţi în legătură cu analiza riscurilor acoperite prin poliţa de asigurare a locuinţei şi excluderile, 39% au menţionat că fac acest lucru, arătându-şi interesul pentru acest aspect. Pe de altă parte, 61% au răspuns negativ (33% motivează acest lucru prin faptul că oricum nu pot schimba nimic, iar 28% deoarece acest aspect nu îi interesează).

La sondajul desfăşurat în cadrul campaniei "Octombrie - Luna Asigurărilor de Locuinţe", au participat 7.454 de respondenţi, dintre care 78% femei şi 22% bărbaţi. Majoritatea respondenţilor (peste 55%) are vârste cuprinse între 18 - 25 de ani, în timp ce alţi 32% au sub 18 ani.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud