Luptă strânsă între managerii de spitale
0Competiţia pentru posturile de manageri se desfăşoară chiar până în ultima fază, cea a contestaţiilor. Diferenţa de punctaj dintre unii candidaţi este atât de mică, încât şi o sutime
Competiţia pentru posturile de manageri se desfăşoară chiar până în ultima fază, cea a contestaţiilor. Diferenţa de punctaj dintre unii candidaţi este atât de mică, încât şi o sutime de punct poate face diferenţa. La Spitalul de Psihiatrie Titan din Bucureşti, cele două candidate, Violeta Manaşi şi Elena Preda, au obţinut 8.11, respectiv 8.10, după cele trei probe ale concursului. Totodată, 14 din candidaţii bucureşteni nu au reuşit să ia nota opt, necesară promovării examenului, motiv pentru care patru spitale bucureştene riscă să rămână fără conducere. Printre acestea se numără Spitalul Malaxa şi Spitalul Clinic Dermato-Venerologic "Prof. dr. Scarlat Longhin". În ţară, toţi cei trei candidaţi pentru conducerea spitalelor din Arad au fost admişi după proba de verificare a cunoştinţelor şi au obţinut notă maximă la proba de susţinere a proiectului de management. La Timişoara, Mihai Ionac a declarat că, în urma contestaţiei depuse, a obţinut la proba de management 8.5, ceea ce înseamnă că rămâne în continuare director. După finalizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de manageri, cinci din cei 15 candidaţi din judeţul Hunedoara au dovedit că nu au abilităţi de manager, iar trei spitale din Maramureş rămân în continuare manageri interimari. (V.P.)