LUMEA DE LANGA NOI
0Ministrul ungar de Finante, demis pe motiv de lipsa de ambitie Ministrul ungar de Finante, Tibor Draskovics, a fost demis, ieri, de catre premierul Ferenc Gyurcsany, a anuntat postul de radio
Ministrul ungar de Finante, demis pe motiv de lipsa de ambitie
Ministrul ungar de Finante, Tibor Draskovics, a fost demis, ieri, de catre premierul Ferenc Gyurcsany, a anuntat postul de radio Inforadio, citat de AFP. Gyurcsany a informat Partidul Socialist, aflat la putere, despre demiterea lui Draskovics, care ar fi fost motivat de lipsa de ambitie a reformei fiscale prezentate, recent, de catre ministru. Portofoliul Finantelor va fi preluat de consilierul pe probleme politice, Janos Verez, potrivit agentiei MTI.
Slovacia si-ar putea retrage soldatii din Irak
Ministerul Apararii al Slovaciei a anuntat ca studiaza posibilitatea retragerii trupelor sale din Irak, in cazul in care Consiliul de Securitate al ONU nu va adopta o noua rezolutie. Termenul de valabilitate al rezolutiei ONU, in baza careia trupele slovace de mentinere a pacii opereaza in Irak, expira la sfarsitul anului acesta. Slovacia a desfasurat in Irak 104 militari din trupele de geniu si o unitate de paza.
Explozie la Pristina
O puternica explozie s-a produs duminica, in centrul orasului Pristina, in fata sediului local al partidului de opozitie Ora. Deflagratia a provocat pagube materiale importante si ranirea usoara a doi copii. Partidul Ora, a doua formatiune de opozitie ca importanta din provincie, este condusa de Veton Surroi, fost ziarist. El a avut un rol esential in dezvoltarea presei din Kosovo.
Bulgaria cere sprijin FMI pentru reforma pensiilor
Ministrul de finante bulgar, Milen Velchev, se afla la Washington unde participa la reuniunea anuala a FMI si Bancii Mondiale, incercand sa obtina sprijinul celor doua institutii pentru reforma sistemului de asigurari sociale. Guvernul de la Sofia intentioneaza sa reduca cota asigurarilor sociale care, in prezent, se ridica la 38% din salariul lunar al angajatilor si sa introduca sistemul asigurarilor sociale private, cu titlu facultativ.
Cehia, laudata de Banca Mondiala
Banca Mondiala a acordat Cehiei calificativul de economie avansata in cadrul intalnirii de primavara de la Washington. Pana acum, dintre fostele tari comuniste, doar Slovenia avea acest statut, Ungaria aflandu-se pe lista de asteptare impreuna cu Slovacia si tarile baltice.