Lovitura sub centura

Nu stiu daca premierul Adrian Nastase a obosit, asa cum zice presedintele Iliescu, dar stiu ca eu, unul, am obosit. Am obosit sa mai scriu de doi ani incoace despre meciul la o singura poarta dintre

Nu stiu daca premierul Adrian Nastase a obosit, asa cum zice presedintele Iliescu, dar stiu ca eu, unul, am obosit. Am obosit sa mai scriu de doi ani incoace despre meciul la o singura poarta dintre Iliescu si Nastase, un meci nici amical, nici oficial, care nu conteaza in nici un campionat, nici mondial, nici european, nici macar national. Poate o fi de antrenament, ca sa se tina in forma unul pe celalalt. Ceea ce ma sileste sa abordez din nou subiectul este impingerea in teren a unei probleme vitale pentru viitorul Romaniei. Daca pana acum subiecte gen "republica parlamentara", "alegeri anticipate", "remaniere sau demisie in bloc a guvernului" ii interesau mai degraba pe politicieni si gazetari decat pe simplii cetateni, chestiunea impozitarii salariilor priveste in mod direct si acut o tara intreaga. Presedintele spune despre reactia premierului la propunerea sa privind impozitarea "salariilor mari" ca a fost "neinspirata, nepotrivita si intempestiva". O fi fost, dar ce caracterizare merita atunci insasi propunerea d-lui Iliescu? Imi asum eu una: lovitura sub centura. Presedintele propune ca salariile, cu cat sunt mai mari, sa fie retezate prin impozite. Asa, pur si simplu, ghilotina lui 60, 70, 80 la suta impozit peste intreaga economie nationala. Indiferent de idealurile mai mult sau mai putin intinate ale d-lui presedinte, sansa Romaniei de a merge inainte se numeste sector privat, iar bolovanii de gatul tarii sunt regiile statului. O intreprindere privata cinstita e nevoita sa vietuiasca in Romania ca intr-un mediu ostil, o jungla sau un desert. Marea majoritate a investitorilor straini vorbesc despre birocratia, coruptia, fiscalitatea sufocanta de pe aici. Multe din mijloacele pe care intreprinderile private le pot folosi intr-o tara capitalista pentru a-si impulsiona activitatea - credite, facilitati, deductibilitati fiscale etc. - sunt nefunctionale sau nerentabile in Romania. Si atunci, salariul ramane poate singura parghie adevarata la indemana privatului pentru a genera capitalism in functionarea intreprinderii. Daca dl. Iliescu a inteles sa distribuie cateva banite de ordine si medalii in mod "echitabil" baronilor, ducilor, contilor PSD si femeilor de serviciu, in speranta ca un astfel de indemn mobilizator va micsora coruptia si va creste productivitatea, el n-a fost sanctionat decat de presa. Il informez pe dl. presedinte, care n-a condus in lunga sa viata vreo firma privata, ca un patron nu da medalii, ci salarii, si daca le da "echitabil", ca dom' presedinte medaliile, da si faliment intr-un timp record. Intr-o firma privata, faptul ca se pot da salarii mari unui grup relativ restrans de persoane functioneaza ca o garantie pentru mai multii angajati cu salarii mijlocii si mici ca isi vor si lua aceste salarii. Sanatatea unei economii nu e data de cat mai putinele salarii mari, ci de cat mai multele salarii neluate pe degeaba. Si gardianul cel mai crud al acestui principiu nu e Garda Financiara, ci insasi economia de piata, aia care i-a zis secretarul de stat american pentru Comert d-lui Iliescu ca s-ar putea sa fie in curand Romania. Cat de "morala" si "echitabila" e propunerea d-lui presedinte cata vreme in zisele regii ale statului, functionand postcomunist si nu capitalist de stat, se ridica salarii uriase, fara nici o legatura cu parametrii de performanta economica si financiara care trebuie sa fie aceiasi cu ai firmelor private? In loc sa propuna belirea caz cu caz a celor care, de sub pulpana statului, sug bani nemunciti, presedintele alege sa dea cu impozitul in banii munciti ai privatului cinstit, ca hotii gasesc intotdeauna o cale sa fenteze fiscul. E de inteles reactia ministrului de Finante, Mihai Tanasescu, care afirma ca isi va da demisia daca va fi silit sa sustina filozofia fiscala prezidentiala in fata Parlamentului. Nu cred ca dl. Iliescu nu e constient de toate astea. Cred ca intelege ce zice printul "privat" Dimitrie Sturdza: "Romanul, cand e platit, munceste mai mult decat neamtul". De asemenea, d-sa stie foarte bine ca atat FMI-ul cat si investitorii straini n-ar inghiti o asemenea haiduceala fiscala. Si daca declara ca dam navala in Irak fara ONU, fara NATO, fara Europa, pe post de breloc la centironul Americii, e de presupus ca ar cracni fata de ce zice Washingtonul in materie de impozite? De fapt, nu e vorba de fisc, de procente, de impozite sau de salarii. Dl. presedinte vrea un lucru vechi, hidos si drag inimii lui, cu care, din pacate, in Romania se mai pot castiga procente in sondaje: restabilirea urii de clasa. A dusmaniei fata de bogat pentru ca e bogat. Modelul asa-zis "suedez", "german" etc., pe care le invoca nu sunt decat substitute actualizate fortat pentru "deschiaburire" si "expropriere". Dl. presedinte pricepe ca asa ceva nu mai poate functiona in ziua de azi, ca n-o sa sature saracii din impozite, dar dl. presedinte vrea pur si simplu, intrucat Constitutia sanctioneaza ura de rasa, nu si ura de clasa, sa dea o lectie de politica murdara emulului sau Adrian Nastase. Si pentru asta inteapa romanul sub centura, in creierul vegetativ din pantec, acolo unde zac incolacite pizma si ura. Stie C.V. Tudor de ce ranjeste in proteza cand da mana (a cata oara?) cu Ion Iliescu...