La Institutul Naţional de Administraţie se vorbea mai rău ca în cartier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"F...-ţi copilul mă-tii de proastă, incompetentă, incapabilă, impertinentă şi tâmpită!" , aceasta este doar una dintre formulele cu care fostul director adjunct al Institutului Naţional de

"F...-ţi copilul mă-tii de proastă, incompetentă, incapabilă, impertinentă şi tâmpită!" , aceasta este doar una dintre formulele cu care fostul director adjunct al Institutului Naţional de Administraţie (INA) îşi saluta dimineaţa subordonaţii. Bogdan Gheorghe Drăghici a fost demis la sfârşitul anului trecut din funcţia cu pricina, printr-o decizie a ministrului Vasile Blaga. Schimbarea lui Drăghici, care avea funcţie de subsecretar de stat, s-a vrut a se face discret, dar, în final, s-a lăsat cu un scandal de proporţii. Cel demis a acuzat ministerul în mai multe rânduri că este vorba de o decizie politică, dictată de mafia din minister. Ziarul Adevărul a intrat însă în posesia unor memorii făcute anul trecut de unii salariaţi ai institutului, care vorbeau despre comportamentul huliganic al lui Bogdan Drăghici. Se pare că o înregistrare audio făcută de secretara instituţiei şi trimisă ministrului Blaga, în care Drăghici se manifesta fără perdea, a fost de fapt motivul demiterii.
Printre puhoiul de reclamaţii făcute de salariaţii Institutului Naţional de Administraţie, la adresa fostului lor şef, se numără şi cel al asistentei directorului general. Aceasta povesteşte cum Drăghici obişnuia să o facă albie de porci, în timp ce lovea cu pumnul în masă şi o ameninţa cu bătaia. Un alt salariat îşi aminteşte că, atunci când se enerva, fostul subsecretar de stat toca la maşină maldăre de acte, după care îşi punea subalternii să le refacă. După mai multe luni de lucru cu acest personaj, membrii Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional de Administraţie, instituţie subordonată guvernului, şi-au luat inima în dinţi şi au mers în audienţă la ministrul Vasile Blaga. Acest gest a fost urmat, la scurt timp, de o conferinţă de presă a celor de la MAI, unde a fost anunţată demiterea directorului Bogdan Gheorghe Drăghici. Motivele au fost ţinute însă la secret până acum.

" Toată povestea este o făcătură. şi eu am depus un memoriu la MAI, despre abuzurile fostului şef de la institut, Viorel Coifan, care a fost făcut pierdut. A urmat apoi o replică, făcută la ordin, care m-a vizat direct. A fost însă redactată sub formă de anonimă, făcută de unele slugi care au acţionat la ordin politic."
Bogdan Drăghici

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Estonia cere activarea articolului 4 din Tratatul NATO în urma incursiunii rusești. Este a doua oară într-o săptămână
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Persoanele care donează celule stem nu mai trebuie să plătească CASS timp de 10 ani, anunță președintele CNAS
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!