Joachim Gauck va fi noul preşedinte al Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joachim Gauck, în vârstă de 72 de ani, un pastor fost militant pentru drepturile omului în fosta Republică Democrată Germană (RDG) va fi următorul preşedinte german, a declarat cancelarul Angela Merkel.

Cancelarul german Angela Merkel a cedat presiunilor politice, astăzi, şi a decis să-l susţină pe candidatul opoziţiei, Joachim Gauck, pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, evitând astfel o criză politică care ar fi putut distrage atenţia guvernului pe care îl conduce de la rezolvarea crizei din zona euro, informează Reuters.

Merkel a anunţat că-l susţine pe Gauck în cadrul unei conferinţe de presă, la care au participat şi liderii celorlalte partide importante din Germania. Pastorul protestant va fi confirmat în funcţie de către Parlamentul german în săptămânile următoare. Viitorul preşedinte va fi ales până la 18 martie de cei 1.240 de alegători ai Adunării Federale, colegiu electoral format din membri ai Bundestag-ului şi un număr echivalent de reprezentanţi ai celor 16 landuri, potrivit Agerpres.

„Să nu uităm că trebuie să mulţumim unor clerici precum Gauck pentru succesul revoluţiei paşnice din Germania de Est", a declarat Merkel, ea însăşi fiica unui pastor protestant care a crescut în fosta Republică Democrată Germană.

Viitorul preşedinte al Germaniei a jucat un rol important în căderea regimului din Germania de Est, contribuind în mod activ la reunificarea din 1990. Acesta a condus instituţia germană care se ocupă cu arhivele statului şi a devenit mai cunoscut după ce a dat în vileag atrocităţile făcute de poliţia secretă din Germania de Est.

Uniunea Creştină (CDU/CSU) a Angelei Merkel şi aliatul său liberal (FDP), Partidul social-democrat (SPD) şi Verzii dispun de o majoritate confortabilă pentru ca Gauck să fie ales după demisia de vineri a lui Christian Wulff, suspect de corupţie, relatează Mediafax.

„Noi, social-democraţii, l-am propus pe Joachim Gauck la ultima şedinţă şi sunt sigur că de atunci, ca să o spun elegant, toată lumea regretă faptul că acesta n-a fost ales", a declarat Sigmar Gabriel, liderul social-democraţilor din Germania.

Potrivit unui sondaj realizat de cotidianul Bild, majoritatea germanilor îşi doreşte ca Gauck să ocupe postul de preşedinte.

Uniunea Creştină (CDU/CSU) a Angelei Merkel şi aliatul său liberal (FDP), Partidul social-democrat (SPD) şi Verzii dispun de o majoritate confortabilă pentru ca Gauck să fie ales după demisia de vineri a lui Christian Wulff, suspect de corupţie, informează Mediafax.

Doar partidul de extremă stângă Die Linke, care include foşti membri ai Partidului comunist care conducea în RDG, îl critică puternic pe acest pastor luteran.

Gauck va ocupa locul liber lăsat de Christian Wulff, care a demisionat vineri din funcţie, după ce a fost acuzat de trafic de influenţă, conflict de interese şi obţinere de împrumuturi preferenţiale.

Citeşte şi:

Cine ar putea fi succesorul lui Wulff

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online