Ion Iliescu: Referendumul pentru uninominal este nepotrivit pentru că este ocolit Parlamentul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea şefului statului privind organizarea unui referendum pe tema votului uninominal este total nepotrivită în condiţiile în care partidele parlamentare au ajuns la un consens pe un

Propunerea şefului statului privind organizarea unui referendum pe tema votului uninominal este total nepotrivită în condiţiile în care partidele parlamentare au ajuns la un consens pe un proiect comun, care trebuia dezbătut de Parlament, fiind astfel ocolită această instituţie a democraţiei româneşti, a declarat azi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu.

"Nu ştiu ce interes are PSD să se mobilizeze într-o astfel de chestiune, eu cred că dl Mircea Geoană a vrut să spună că nu Traian Băsescu este cel care a inventat această problemă. Un referendum nu rezolvă modul în care se desfăşoară un vot uninominal, precum şi modul de organizare a acestui proces. (...) Nu dl. Traian Băsescu a descoperit ideea, inclusiv PSD a avut această propunere, şi este treaba Parlamentului să rezolve această chestiune. După referendum o lege trebuie să stabilească procedura de vot, la referendum se pune doar o întrebare, şi aceasta rezolvă problema? Legea trebuie să stabilească modul concret de derulare a votului uninominal, şi aceasta trebuie finalizată în Parlament, şi, de aceea, este inutilă o astfel de acţiune, bani pierduţi", a afirmat Ion Iliescu, care a participat la lansarea volumului lui Al Gore ''Un adevăr incomod''.

Preşedintele de onoare al PSD a afirmat că îi este greu să se pronunţe în privinţa unui sistem majoritar sau mixt de vot uninominal.

"Este greu să te pronunţi la general şi cel mai bun lucru este să lăsăm comisia parlamentară să finalizeze ceea ce a început, să conjuge diversele proiecte într-unul bun pentru toată lumea. De altfel, nu există un sistem unic de vot uninominal nicăieri în lume, ci sisteme integrate într-un sistem mai mare de vot", a spus Ion Iliescu.

În opinia fostului preşedinte, nu votul uninominal este cel care rezolvă problemele de fond ale reînnoirii vieţii şi clasei politice.

"Acestea sunt formule demagogice, pentru că îi încurajează pe cei cu bani care vor putea să predetermine voturile pentru că vor finanţa candidaţii care le convin lor. De ce s-a născut democraţia aceasta parlamentară pe partide? Şi electoratul are de ales între câteva variante concretizate în platforme politice ale partidelor. Votul uninominal elimină orice fel de coerenţă din acest punct de vedere democratic şi poţi să te duci cu oameni care au o singură calitate - aceea că au fost direct finanţaţi în campania electorală", a apreciat fostul şef al statului.

Ion Iliescu mai consideră că, în loc ca Parlamentul să lucreze concret la legea privind votul uninominal, prin propunerea preşedintelui Băsescu "se introduc note conflictuale între instituţiile statului".