Intrarea in Pestera Ursilor se face dintr-un cafe-bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizitatorii sunt imbiati sa-si cumpere ca amintire ursuleti sculptati din flori de mina furate dintr-o pestera invecinata

Situata la circa 80 de kilometri de Oradea, la poalele Muntilor Bihorului, in bazinul Crisului Negru, Pestera Ursilor este una dintre cele mai valoroase atractii turistice ale judetului Bihor. E considerata unicat pe plan national pentru fantastica aglomerare de formatiuni speologice si numarul mare de resturi fosile ale ursului de caverna, disparut in urma cu peste 15.000 ani. Unicat este, de asemenea, si scheletul ursului de caverna in situ, pastrat in stare perfecta. A fost descoperita in 17 septembrie 1975 de artificierul Traian Curta, in urma unei dinamitari la fosta cariera de marmura din Chiscau. La vremea respectiva, descoperirea minerului nu a fost bine privita de conducerea exploatarii. "Voiau sa dinamiteze intreaga pestera, sa o ingroape, ca nu cumva sa inchida exploatarea de marmura. M-am dus la Institutul de Speologie de la Cluj si la Muzeul Tarii Crisurilor de la Oradea, sa le spun de descoperire. Abia dupa aceea, s-au razgandit", spune Traian Curta. Prima explorare a fost facuta de Clubul de speologie din Stei. Apoi, pestera a fost studiata de specialistii Muzeului Tarii Crisurilor si cei ai Institutului de Speologie de la Cluj care au descoperit peste 140 de schelete de ursi, blocati in pestera in urma cu peste 15.000 de ani, probabil in urma unui cutremur. Poate ca cea mai inedita descoperire a fost facuta de paleontologul Tiberiu Jurcsak. La reconstituirea unui schelet de Ursus Spelaeus, printre putinele animale ale caror schelete includeau un os penis, cu rolul de a sustine erectia, paleontologul a gasit un astfel de os fracturat si vindecat, printre alte peste 1.000 de fragmente, emitand teoria ca accidentul s-a produs in timpul actului sexual. Dupa finalizarea cercetarilor, in 1980, o parte a pesterii a fost amenajata si a intrat in circuitul turistic, fiind deschisa publicului zilnic, de luni pana duminica. Indiferent daca sunt in Baile Felix ori la Stana de Vale, turistii au la dispozitie curse zilnice la Pestera Ursilor. Soseaua este bine intretinuta, iar calatoria (Oradea - Chiscau) dureaza maximum doua ore. Autobuzele se opresc pe un platou amenajat special in fata pesterii, transformat in bazar. Se vand de toate pentru toti. De la chinezarii din plastic, bratari sculptate in lemn si piatra, lantisoare de piele si traiste din blugi, la flori de mina culese ilegal direct din galeriile din spatele pesterii. Cei care vor amintire de la Pestera Ursilor au de ales intre stalactite sau ursuleti sculptati din flori de mina sau din lemn, vandute la preturi intre 50.000 lei si chiar 500.000 lei, in functie de marime. Nu sunt culese din Pestera Ursilor, mult prea bine pazita, ci dintr-o pestera din apropiere: "Pestera ulmului", care a fost pur si simplu vandalizata de comerciantii locali de kitsch-uri. In caz ca vor sa ramana mai mult timp in zona, turistii au la dispozitie mai multe moteluri private (cu 250.000-300.000 lei/noapte, in camere cu doua paturi, dotate cu baie cu apa calda si televizor), fara mic dejun inclus. Intrarea propriu-zisa in pestera se face de la etajul unei cladiri. Care, de-a lungul anilor, a fost alimentara, cofetarie iar acum, dupa ce administrarea rezervatiei a fost preluata de Transilvania Tour, o firma din holdingul TGIE, a fost transformata in cafe-bar. Biletul de intrare costa 35.000 lei pentru adulti, 65.000 lei pentru cei care vor sa fotografieze interiorul si 130.000 lei pentru cei care vor sa filmeze. Pentru turistii straini, pretul biletelor pentru fotografiat ori filmat se percepe in valuta.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute