Informare meteo de ninsori la munte şi vânt. În şase judeţe ale ţării este cod galben de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsori la munte, cod galben de inundaţii în şase judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare meteorologică de vreme rea valabilă începând de duminică, de la ora 14.00, şi până lână luni, la ora 9.00, interval în care sunt prognozate intensificări ale vântului, ploi şi ninsori în zonele montane. Totodată, Institutul de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii în şase judeţe ale ţării.

UPDATE Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis cod galben de inundaţii Judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi, ca urmare a prognozei de ploi a Agenţiei de Meteorologie.

Avertizarea cod galben a intrat în vigoare duminică dimineaţă şi este valabilă până luni dimineaţă, ora 9.00, interval în care se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele sectoare de râu şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice vizate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice: Bârlad şi afluenţii (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Vrancea şi Galaţi) şi afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului din judeţele Neamţ, Bacău şi Vrancea.

Potrivit INHGA, aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare duminică, în intervalul 14.00-24.00.

Cantităţi de apă de până la 25 de litri pe metru pătrat 

Potrivit avertizării meteorologice, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi în Carpaţii Meridionali.

De asemenea, vor fi intensificări temporare ale vântului, în special în regiunile sudice, cu viteze care vor depăşi la rafală 40 - 50 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane viteza vântului va fi de 60 de kilometri pe oră şi ar putea să viscolească ninsoarea.

Meteorologii spun şi că în restul ţării va ploua, iar trecător, în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei, se vor semnala precipitaţii. Cantităţile de apă vor depăşi local 10 - 15 litri pe metrul pătrat, iar în nord-vest, centru şi est, izolat 20 - 25 de litri pe metrul pătrat.

Neamţ: Zăpadă de un metru şi copaci căzuţi pe traseele din masivul Ceahlău

Salvamont Neamţ atenţionează turiştii care intenţionează să parcurgă traseele din staţiunea Durău spre cabana Dochia că ambele rute sunt închise momentan din cauza căderii unui număr mare de arbori pe care zăpada i-a prins înfrunziţi, potrivit Agerpres. De asemenea, stratul de zăpadă este cuprins între 55 de centimetri până la un metru la peste 1.400 de metri altitudine.

Ceaţă pe autostrada A1 Sibiu – Sebeş

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă pe autostrada A1 Sibiu - Sebeş, între kilometrii 270 - 280, poliţiştii recomandându-le şoferilor să circule cu prudenţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată