Haos la Camera de Comert si Industrie a Romaniei
0Haosul instituit de cateva zile la Camera de Comert si Industrie a Romaniei blocheaza activitatea institutiei. Nedumeriti, salariatii nu mai stiu daca lucreaza la Camera Romaniei sau la Camera
Haosul instituit de cateva zile la Camera de Comert si Industrie a Romaniei blocheaza activitatea institutiei. Nedumeriti, salariatii nu mai stiu daca lucreaza la Camera Romaniei sau la Camera municipiului Bucuresti si cine le este presedintele - George Cojocaru sau Mihail Vlasov? Reunite intr-o adunare generala, Camerele teritoriale au modificat statutul si au ales o noua conducere pentru Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Actuala conducere -George Cojocaru & Co. - "considera cele doua hotarari "nestatutare, nule si neavenite" si ramane, in continuare, pe pozitii. Ieri, comisiile de mediere nu au ajuns la nici o intelegere. Noua conducere, in frunte cu Mihail Vlasov (in fotografie), s-a grabit si a organizat o conferinta de presa la luxosul sediu al CCIR din Bd. Octavian Goga. "La presiunea noastra, Guvernul a legiferat Camera de Comert si Industrie a municipiului Bucuresti, structura institutiei devenind teritoriala", a declarat, ieri, presedintele ales de Camerele teritoriale, Mihail Vlasov. "Faptul ca d-lui Cojocaru ii vine greu sa creada ca a ramas presedinte doar la Camera municipiului Bucuresti nu e vina noastra", a afirmat Vlasov. Declarandu-se "prietenul lui George", desi i-a luat scaunul, el a tinut sa precizeze ca, "daca Cojocaru participa la Adunarea Generala, avea sanse mari sa fie reales". Ce-i deranjeaza, de fapt, pe noii conducatori? "In timp ce Camerele teritoriale cotizau la centru (8% din veniturile de la Registrele Comertului), Camera municipiului Bucuresti nu platea nimic", a evidentiat noul purtator de cuvant, Valentin Cismaru. Evitand sa se pronunte in privinta patrimoniului, in special a cladirii din Octavian Goga, Vlasov a acuzat, in repetate randuri, actuala conducere, in special pe George Cojocaru. "Exista mari interese de bani la Romexpo. Ei sunt administratori si au salarii necontrolabile", a precizat Mihail Vlasov. "Noi am schimbat 4 vicepresedinti care au 410 ani impreuna cu 2 vicepresedinti care au 80 de ani impreuna", a mai spus el. Pe Cojocaru l-a acuzat ca "traieste din banii comunitatii de afaceri" si ca n-a platit nici un leu din buzunar pentru multele delegatii efectuate. Contactat telefonic, George Cojocaru ne-a declarat: "In ce priveste salariile de administratori la Romexpo, acestea sunt aprobate (pentru presedinte si Consiliu de Administratie) in Adunarea Generala a Actionarilor si ca nu sunt controlabile si nici spectaculoase". "Toate delegatiile in strainatate au fost aprobate de Comitetul Executiv al Camerei, respectiv CA al Romexpo", a mai spus Cojocaru, precizand ca baremul de diurna si cazare are in vedere aprobari legale, el fiind asimilat la nivel de ministru.