Guvernul a adoptat noile măsuri restrictive: Masca poate fi obligatorie în spaţiile deschise aglomerate, iar terasele vor avea program redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a adoptat, miercuri, o Hotărâre privind noile măsuri de restricţie care vor intra în vigoare în perioada următoare. Hotărârea vine în completarea Hotărârii de prelungire a stării de alertă.

Decizia privind introducerea acestor măsuri se va lua de către Comitetul Naţional pentru Situaţi ide Urgenţă, şi se va aplica la nivel local.

”Purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare – staţiile de autobuz, peroanele – falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, în anumite intervale orare, stabilite prin hotărâre a Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau al Municipiului Bucureşti”, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat.

Printre măsurile adoptate de Guvern se numără obligativitatea purtării măştii de protecţie, şi în spaţiile deschise, în zonele cu aglomeraţie Limitarea programului teraselor sau limitarea locurilor la mesele de la terase.

Distanţarea pe plajă, inclusiv pentru membrii familiei, mai puţin părinţii şi copiii, a fost eliminată din Hotărâre.

Cei care administrează spaţiile publice vor fi obligaţi să afişeze anunţuri privind obligativitatea purtării măştii de protecţie.

”Totodată,  administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise, stabilite potrivit alin.1 afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective. Adică acest lucru trebuie să fie vizibil, dacă ia decizia CJSU la propunerea DSP să impună mpsura portului măştii în spaţii deschise, în anumite intervale orare, în  spaţiile respective sau la intrare trebuie să fie afişat acest lucru ca să fie cunoscut de  populaţie”, a adăugat şeful DSU.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate