Gripa a mai produs două decese. 29 de persoane au murit din cauza bolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă două persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând astfel la 29. Cele două persoane care au murit sufereau şi de alte afecţiuni asociate şi nu erau vaccinate antigripal.

Complicaţii pot face persoanele încadrate în categoriile de risc, respectiv femeile însărcinate, persoanele în vârstă şi cronicii. Acestea trebuie să ţină cont de simptome, astfel încât să poată vedea diferenţele dintre o viroză şi gripă. 

Care sunt simptomele

Concret, gripa sezonieră este cauzată de virusuri umane gripale care infectează căile respiratorii, respectiv nas, gât, bronhii şi uneori plămâni, cei care se îmbolnăvesc de gripă având următoarele simptome: febră, derere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare. 

„Puteţi recunoaşte o viroză respiratorie alta decât gripa după debutul mai lent al bolii, care începe cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap şi după evoluţia mai uşoară a bolii. Răceala este cauzată de alte virusuri respiratorii”, susţin specialiştii INSP. 

Diferenţa dintre gripă şi răceală 

În cazul gripei, debutul bolii este brusc, în timp ce în cazul răcelii este insidios. În ceea ce priveşte temperatura corpului, în cazul gripei aceasta depăşeşte 38 de grade iar în cazul răcelii bolnavii nu au temperatură ci stări fwebrile. Cefaleea şi durerile de articulaţii sunt şi ele frecvente în cazul gripei în timp ce în cazul răcelilor sunt rare. Starea generală este alterată, subliniază medicii, în cazul gripei, în timp ce în cazul virozelor, starea generală este doar uşor alterată. Rinoreea este rară în cazul gripei în timp ce e frecventă în cazul virozelor, tusea uscată fiind şi ea frecventă la cei cu gripă dar foarte frecventă în cazul răcelilor. Răguşeala este rară în cazul gripei dar frecventă în cazul răcelilor. 

„Complicaţiile gripei pot include pneumonie, infecţii ale urechii, infecţii ale sinusurilor, deshidratare şi agravarea afecţiunilor cronice deja existente, cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă, astmul sau diabetul”, arată INSP. 

Cum se răspândeşte gripa 

Gripa se răspândeşte de la o persoană la alta prin contactul direct prin picăturile de la o persoană infectată, împrăştiate prin tuse sau strănut şi prin contactul indirect, atunci când picături sau secreţii din nas sau gât se depun pe suprafeţe, cum ar mâinile. De acolo, virusul poate fi transferat către alte persoane care apoi îşi ating faţa. 

Medicii susţin că există o serie de metode prin care apariţia gripei poate fi prevenită, cea mai eficientă fiind vaccinarea înaintea sezonului de gripă. Practic, vaccinarea reduce foarte mult riscul de îmbolnăvire, iar eficacitatea vaccinului poate varia de la an la an, în funcţie de tipurile de virusuri circulante în fiecare sezon. 

Pentru limitarea răspândirii gripei mai sunt şi alte măsuri preventive:

- Spalaţi-vă pe mâini în mod regulat cu apă şi săpun

- Acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel atunci când strănutaţi

- Apoi acoperiţi şi aruncaţi şerveţelul foloit

- Nu reutilizaţi batistele sau şerveţelele

- Staţi acasă când sunteţi bolnav 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte