Gradul de contractare al proiectelor europene pe resurse umane a depăşit 80%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii iulie, la Autoritatea de Management pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) era contractat un procente de peste 80% din valoarea totală a fondurilor programate pentru 2007 - 2013 (4,25 de miliarde de euro, din care 3,47 miliarde euro reprezintă contribuţia UE).

Potrivit ultimei situaţii, furnizate azi de AMPOSDRU, la 31 iulie erau semnate 2.116 contracte, cu o valoare eligibilă totală de 3,458 miliarde de euro.

Ritmul de contractare s-a accelerat în ultimul an, dar decontările sunt departe de suma contractată. De la începutul programului şi până acum, AMPOSDRU a transmis către Autoritatea de Certificare şi Plată (ACP) 29 de declaraţii de cheltuieli, în valoarea de 127.003.252 de euro. Majoritatea lor, 53,86%, au fost trimise în ultimele luni, potrivit Autorităţii.

După analizarea declaraţiilor de cheltuieli, Comisia Europeană a transferat în conturile ACP aproximativ 67 de milioane de euro.

Rambursările din bugetul  UE către beneficiarii proiectelor POSDRU, în primele şapte luni ale lui 2011, a fost de circa 118,700 de milioane de euro, ceea ce reprezintă peste 75% din totalul rambursărilor făcute până acum pe acest program.

În toamnă, noi cereri de proiecte

Autoritatea anunţă că-n perioada octombrie - noiembrie va lansa probabil noi cereri de propuneri de proiecte, ca urmare a recuperării şi redistribuirii de fonduri.

AMPOSDRU analizează contractele finalizate şi pe cele critice sau cu risc mare de a nu fi implementate. După încheierea verificărilor, vor fi reziliate contractele cu întârzieri nejustificate, iar sumele vor fi redistribuite. O altă parte din banii ce vor fi puşi la bătaie la toamnă va proveni din sumele rămase neutilizate în cadrul unor proiecte finalizate deja.