Faza episoadelor colaterale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziarul nemţesc "Tagesspiegel" a apărut, vineri, o caricatură pe tema apropiatului Campionat Mondial de fotbal din Germania. Desenul prezintă "fotbalişti iranieni pe post de kamikaze", cărora

În ziarul nemţesc "Tagesspiegel" a apărut, vineri, o caricatură pe tema apropiatului Campionat Mondial de fotbal din Germania.
Desenul prezintă "fotbalişti iranieni pe post de kamikaze", cărora le sunt alăturaţi soldaţi germani. (Naţionala de fotbal a Iranului este calificată în acest turneu final). Teheranul, extrem de sensibilizat deja din cauza desenelor daneze privindu-l pe profetul Mohamed, a reacţionat imediat. O oficialitate sportivă a denunţat desenul drept "o glumă murdară". La rândul lui, ziarul de sport "90" a mers până acolo încât a scris că "este clar că germanii sunt influenţaţi acum de sionişti". Ambasadorul Iranului în Germania a protestat şi a somat ziarul "Tagesspiegel" să-şi ceară scuze "şi să facă paşi spre a rezolva acest gest imoral". Ieri, cotidianul amintit anunţa că autorul desenului, Klaus Stuttmann, a fost ameninţat cu moartea pe un site sportiv iranian. Între timp, Klaus Stuttmann şi-a părăsit locuinţa, nu înainte de a preciza că desenul nu se referea la fotbaliştii iranieni, ci critica preconizata recurgere la soldaţii germani pentru a-i proteja în faţa ameninţărilor teroriste pe fotbaliştii care vor veni la turneul final. Este un episod colateral în scandalul caricaturilor, în care, ieri, în Pakistan, s-au înregistrat demonstraţii soldate cu cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi. Miile de demonstranţi, îndeosebi studenţi, au răspuns chemărilor unor parlamentari şi au vizat zona ambasadelor din Islamabad, care este foarte bine păzită. Deosebit de violenţi, ei au reuşit să străpungă barajele de securitate, având loc ciocniri cu forţele de poliţie, care au recurs la gaze lacrimogene. Personalul Ambasadei SUA a fost consemnat în incinta complexului, care era ţintită de demonstranţi. În estul pakistanez, la Lahore, s-au adunat 15.000 de persoane la cea mai mare demonstraţie organizată în această ţară pentru a protesta faţă de caricaturile privindu-l pe profetul Mahomed. şi acolo au avut loc ciocniri violente, mulţimea fiind împrăştiată până la urmă de intervenţia în forţă a poliţiei. S-au înregistrat doi morţi. Cum se constată, manifestaţiile din lumea musulmană nu contenesc, după ce, de la începutul lunii februarie, reprezentanţele diplomatice daneză, norvegiană, suedeză, franceză, britanică, austriacă şi a UE au fost ţintele atacurilor la Teheran, Damasc, Beirut, Istanbul, Napluz, Gaza, Djakarta etc. Mai mult, ambasadele daneze din Indonezia, Siria şi Iran au fost evacuate.