Farmacişti: Medicamentul nu este o simplă marfă cu care să speculezi pentru a obţine profit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiului Farmaciştilor din România spune că vânzarea de medicamente false este o faptă extrem de gravă şi trebuie sancţionată în consecinţă, atrăgând atenţia că medicamentul nu este o simplă marfă cu care să speculezi pentru a obţine profit.

Colegiului Farmaciştilor din România, în calitate de autoritate profesională, solicită autorităţilor luarea de măsuri urgente pentru identificarea întregului circuit al reţelei care a adus în ţară medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului şi le-a comercializat pe teritoriul României, precum şi sancţionarea celor vinovaţi de punea în pericol a vieţii pacienţilor pentru obţinerea unor beneficii economice.

"Toţi cei care lucrează cu medicamente, trebuie să ştie şi să ţină cont de faptul că medicamentul nu este o simplă marfă cu care să speculezi pentru a obţine profit. Adevăraţii profesionişti în domeniu trebuie să îşi pună un semn de întrebare la cel mai mic indiciu care ridică suspiciuni de contrafacere a unui medicament, diferenţele de preţ foarte mari fiind unul dintre indicii. Chiar dacă medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, aşa cum au declarat în presă surse apropiate anchetei, fapta este una extrem de gravă şi trebuie sancţionată în consecinţă", a declarat Clara Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din Romania.

Colegiul Farmaciştilor mai spune că, dacă în urma anchetei se va demonstra faptul că există şi farmacişti implicaţi în cunoştinţă de cauză în această infracţiune, va lua toate măsurile legale ce se impun şi care i-au fost conferite prin lege.

"Facem un apel la colegii noştri farmacişti să se dezică de orice astfel de infracţini, să îşi exercite profesia conform standardelor profesionale şi a Codului de Etica si Deontologie profesională şi să sesizeze organele competente ori de câte ori au cunoştinţă de astfel de fapte ilegale, care pun în pericol viaţa pacienţilor", se mai spune în comunicat.

O grupare care comercializa medicamente contrafăcute a fost destructurată miercuri de autorităţile române, după 64 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt.

Potrivit anchetatorilor, doi administratori ai unor firme, soţ şi soţie, au creat reţeaua vizată în dosarul medicamente contrafăcute, care făcea evaziune fiscală şi spăla bani prin contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice.

Cei doi sunt Robertino şi Mariana Stan, administratori ai firmelor Cross Pharm, Benedict Pharma şi Farmacia Vitaplus Cernica.

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, ca Robertino Stan, să fie arestat preventiv, soţia sa, alături de alte două persoane, să fie cercetată sub control judiciar iar trei persoane să fie plasate în arest la domiciliu.

Surse din Poliţie au declarat, pentru Mediafax, că suspecţii vizaţi în acest dosar aduceau din Turcia, Cipru şi Grecia flacoane de Sutent, Velcade, Pegasys şi Hereceptin - toate medicamente contra cancerului -, care nu conţineau substanţa activă decât în cantităţi foarte mici. Apoi medicamantele erau vândute în ţări din UE mai ieftin cu o treime faţă de preţul pieţei, pentru ca marfa să fie astfel mai atractivă pentru clienţii străini. În România, preţul de piaţă al unui asemenea medicament este de până la 5.000 de euro, însă, în străinătate, aceste medicamente sunt mult mai scumpe.

Astfel, medicamentele contrafăcute au ajuns din România în ţări precum Germania, Danemarca sau Marea Britanie.

Potrivit surselor citate, mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.

Conform unor surse apropiate anchetei, medicamentele care au ajuns la bolnavii de cancer nu erau periculoase pentru organism, dar nici nu conţineau substanţa activă care ar fi trebuit să-i ajute.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG