Fabrica de cerşetori: bătrâni cumpăraţi cu 1.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Eftimoiu şi soţia sa, Virginia, au ajuns după gratii după ce au fost prinşi că traficau persoane în Austria şi câştigau lunar 5.000 €. Şefii cerşetorilor români din Viena, arestaţi pentru trafic de persoane cu handicap, au cumpărat peste 80 de bătrâni.

Arestarea boschetarului care a vândut unui cerşetor un teren al Primăriei Timişoara

Procurorii DIICOT susţin că reţeaua cerşetorilor români, condusă de Mircea Eftimoiu (33 de ani), zis Mutu sau „80 de mii", a transportat în Austria aproximativ 80 de persoane, dintre care 42 cu handicap fizic, şi le-a obligat să cerşească şi să comită infracţiuni stradale. Suma minimă pe care trebuia s-o obţină fiecare din cerşit era de 80 de euro pe zi. Dacă această sumă nu era realizată, urmau bătăile, înfometarea şi ameninţările cu moartea.

„Caută, mă, un olog, doi!„

Gruparea condusă de Mircea Eftimoiu recruta persoane cu dizabilităţi fizice, cărora le promiteau obţinerea unor sume mari de bani din cerşit. Aceste persoane erau transportate la Viena, iar veniturile erau luate de „80 de mii". Cazul a ajuns în atenţia procurorilor din Austria, după ce un cerşetor, Ion Ganţă, zis Procurorul - care era olog, nu a mai suportat chinurile la care era supus şi a rugat un vienez să-l ajute să ajungă la secţia de poliţie, deoarece „este obligat de ţigani să cerşească". Florin Eftimoiu, fiul lui „80 de mii", a fost interceptat de SRI când „vâna" cerşetori: „Ăsta cică ştie el un olog! Pe ăla care l-a avut Mircea. Pe „Procurorul" ăla, de mult!... Caută, mă, şi tu, dracu', vreun olog, doi!", îl ruga Florin Eftimoiu.

Câştig lunar de 5.000 de euro

Principala problemă a grupării era recrutarea de cerşetori, iar cea mai mare parte a reţelei se ocupa cu găsirea de persoane care să fie trimise la Viena. În Austria, clanul a închiriat un apartament de la un cetăţean sârb. Cerşetorii dormeau pe saltele, câte 10-20 de oameni într-o cameră. Unii dintre ei primeau doar o sumă infimă din ce câştigau. În zilele bune, cerşetorii obţineau din cerşit şi 150-160 de euro.

O masă şi o sticlă de alcool

„N-are laba la picior şi e chioară de ochi", i-a spus Florin Eftimoiu tatălui său. Preţul fe­meii era de 1.000 de lei. Victima era piteşteanca Rozica Peptea (50 de ani), zisă Neluţa. Femeia cerşea deja, în Bucureşti, pentru o reţea de rromi conduşi de Gheorghe Zamfir, zis Dodelu. La Viena, ea a fost obligată să cerşească în apropierea unei staţii de metrou.

I s-a dat o cârjă şi învăţată să folosească expresiile: „Bitte schon" (Vă rog frumos - n.r.) şi „Danke schon" (Mulţumesc - n.r.). Programul de „muncă" era de la 8.00 până la 19.00-20.00, timp în care nu era hrănită, dar primea o sticlă de alcool pentru a se încălzi. Ea mânca o singură dată pe zi, seara. Nemaisuportând condiţiile din Austria, „Neluţa" s-a întors în ţară şi cerşeşte în piaţa din cartierul piteştean Găvana.

„Are Dodelu’ o babă“

25 noiembrie 2009,ora 10.26

Florin Eftimoiu: Ei, bine! Băi!
Mircea Eftimoiu: Ă?
F.E.: Are Dodelu' o babă!
M.E.: Şi cât vrea?
F.E.: Mi-a zis să-i dau zece milioane (lei vechi - n.r.) pe ea.
M.E.: E bătrână, cum e?
F.E.: E...N-are laba la picior şi e chioară de-un ochi!
M.E.: Spune-i că-i dau, ia-o!
F.E.: Eh!
M.E.: Da! Bă, mi-l dai, te duci la el şi îmi dai un bip, şi vorbesc eu cu el.
F.E.: Da, mă, da!
M.E.: Ai auzit? Bine, hai!
F.E.: Hai!

25 noiembrie 2009, ora 11.05

Florin Eftimoiu: Da?
Mircea Eftimoiu: Băi, baba aia are buletin?
F.E.: Are tot!
M.E.: Are tot, buletin nou?
F.E.: Da, mă, are buletin, are toate alea.
M.E.: Du-te şi vorbeşte cu el (n.r. - Dodelu') şi îţi trimit bani, zece milioane ca să o iei. Şi o trimiţi pe Bobi!
F.E.: Eh!
M.E.: Şi când îi dai banii lui Dodel s-o aduni şi pe Isaura, auzi?
F.E.: Păi stai, mă, nu-i dai banii lui Dodel acum, dă-l dracu', cum aşa?
M.E.: Păi, du-te la el să vorbesc eu cu el, că vine Bobi la Pătroaia ca să-i dai BMW-ul ca să-i ia pe ăia trei şi cu ea patru.
F.E.: Aha! Dacă nu, când îmi trimiţi banii şi când or ajunge banii din Austria îi dau eu de aici, de ce să-i dai banii...
M.E.: Bine! Bă? Îţi trimit acum eu, îţi trimit vreo 300 de euro.
F.E.: Aşa...

20 ianuarie 2010,ora 13.43

Florin Eftimoiu.: Bă, a găsit o babă la Neluţa acolo, i-a dat cinci milioane, i-am dat eu cinci milioane pe o babă de vreo 80 de ani şi nu avea buletin, din acela cu foi. Putea să treacă?
Mircea Eftimoiu: Putea, mă, putea mânca-ţi-aş.
F.E.: Aşa. Şi...
M.E.: Să-mi vie dracii.
F.E.: Au venit ăia, copiii ei şi i-a luat-o înapoi lu' mămica. E cu poliţia, s-a dus la Câmpulung. Era baba...
M.E.: Ce-a făcut?
F.E.: S-au dus cu poliţia copiii ei şi i-au luat-o lu' mămica de la Cetăţeni, de acolo. Era bătrână, avea 80 de ani, era ca Ana.
M.E.: A, nu e bine, e prea bătrână.
F.E.: Cum?
M.E.: Prea bătrână, moare pe aici.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant