Extremismul si hahaiala pesedista
0Este reconfortant sa-l asculti pe ministrul Dancu teoretizand despre extremism. Are darul de a-ti evoca imaginea unui laborator aseptic, in care sociologii se joaca de-a chimistii intr-o incercare
Este reconfortant sa-l asculti pe ministrul Dancu teoretizand despre extremism. Are darul de a-ti evoca imaginea unui laborator aseptic, in care sociologii se joaca de-a chimistii intr-o incercare reusita de a gasi substanta care neutralizeaza extremismul. Mai educam pe aici, mai corectam pe dincolo, mai aducem in fata cateva realizari, inca o strategie de birou si, gata, in 2004 C.V. Tudor nu mai are nici o sansa. Detasarea cu care ministrul Informatiilor analizeaza fenomenul nu reuseste sa ascunda insa principala preocupare a partidului de guvernamant: mentinerea lui C.V. Tudor pe primele locuri ale sondajelor. Din nefericire, eforturile depuse de PSD pentru izolarea lui Vadim si a partidului sau nu sunt altceva decat confirmarea vechii zicale "Cine seamana vant, culege furtuna". Oricat ar vrea PSD sa convinga acum electoratul de pericolul extremismului, nu va avea prea mare succes fara a-si asuma, mai intai, propria vina pentru ascensiunea peremistilor pe scena politica. In fond, aproape patru ani, PDSR si PRM au facut casa buna intr-o guvernare despre care se mai vorbeste si astazi cu mandrie, fiind luata ca reper postrevolutionar, drept o perioada de reforma blanda pentru populatie. Si atunci, cum sa convingi ca, ajuns la putere, PRM ar duce tara de rapa? Nici o strategie facuta de Dancu, niciun seminar al cine stie carei fundatii nu va reusi sa stearga din istorie momentele cand PDSR a luat apararea lui C.V. Tudor sau actiunile parlamentare comune, fie la putere, fie in opozitie. Privind inapoi, in timp, sunt mult mai multe momentele cand PDSR si PRM au fost alaturi, decat momentele de ruptura. In plus, transferurile de parlamentari dintr-o parte in alta, practicate si in acest mandat, seamana cu vizitele de prietenie ale delegatiilor de partid, ingrosand astfel randurile peremistilor din PSD. Imunitatea lui C.V. Tudor a fost ani in sir bunul cel mai de pret al parlamentarismului romanesc. Abia cand liderul peremist s-a atins de simbolul PDSR, Iliescu, mai de voie, mai de nevoie, i s-a ridicat acestuia imunitatea. In aceasta perioada s-a creat impresia ca C.V. Tudor e de neatins, mai ales ca din multele procese intentate in Justitie aproape ca s-a ales praful. Cat despre ceea ce spune mosierul de la Butimanu, si aici lucrurile stau la fel. Primii care au ras de bancurile lui antisemite, spuse cu intonatie de la tribuna Senatului, au fost pedeseristii. Primii care si-au dat coate, murmurand "bine le mai zice", au fost tot senatorii pedeseristi-pesedisti. De zece ani incoace, fiecare Senat ii aduce lui C.V.Tudor un nou auditoriu, tot mai complexat in fata suvoiului de cuvinte scuipate de la microfon cu cadenta mitralierei de intaiul peremist al salii Omnia. Chiar in aceasta saptamana, el s-a dat din nou in spectacol, murdariile debitate de acesta, declaratiile antisemite si antiamericane fiind savurate de audienta pesedista si aplaudate de suporterii de partid. Poate de aceea strategia anti-extremism de care vorbea atat de savant Vasile Dancu ar trebui sa inceapa mai intai de toate cu o introspectie la nivelul PSD. Structural vorbind, cei mai multi senatori pesedisti sunt inca mai aproape de nationalismul lui Vadim decat de europenismul lui Adrian Nastase. Din acest motiv nu fac nici cel mai mic efort sa-si ascunda fascinatia si se comporta de fiecare data ca si cand ar reprezenta in Parlament electoratul peremist, uitand ca au fost trimisi acolo de oameni care nu au crezut in C.V. Tudor, ci in Ion Iliescu si Adrian Nastase, doua din victimele senatorului pamfletar. Pana acum, nici un parlamentar PSD nu s-a ridicat din sala in semn de protest cand C.V. Tudor si-a varsat de la tribuna laturile din ziua de luni. Caci lunea este singura zi, de zece ani incoace, cand C.V. Tudor face figuratie in Senat. In rest, de fiecare data dupa ce-si termina recitalul, se ridica si pleaca falos, dispretuind in acest fel pe colegii sai si electoratul care l-a trimis in Legislativ. In mod paradoxal, orice strategie anti-Vadim ar trebui sa inceapa de la premisa ca, de fapt, ca om politic, C.V. Tudor nu are decat valoarea unui orator de piata publica, pentru care democratia nu inseamna nimic, decat in masura in care poate fi speculata in vorbe. In cele doua mandate si jumatate, de el nu s-a prins mare lucru. Acelasi discurs gaunos, mereu negativist, elucubrant si sistematic rostit pe un ton atat de ridicat, incat se aude de la parterul Senatului. Apoi, o alta tacere de sapte zile. Totusi, magnetismul raului reuseste sa atraga in continuare si, pe masura ce frustrarile personale sunt tot mai numeroase, si adeptii lui C.V. Tudor se inmultesc, chiar daca, se stie, PRM fara C.V. Tudor ar avea soarta pe care a avut-o PUNR fara Funar, aceea a dizolvarii naturale. PSD are deci in fata o dubla problema. Mai intai sa-si stabileasca un comportament unitar si fara echivoc in privinta lui C.V. Tudor, fara sincope sau viraje de simpatie. Apoi sa convinga de faptul ca este preocupat cu adevarat de eliminarea extremismului, in toate manifestarile sale, depasindu-si complexul de a fi fost candva in pat cu dusmanul.