Explozie puternică într-un bloc din Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O puternică explozie s-a produs, în această dimineaţă, în jurul orei 8, într-un bloc din cartierul Dumbrava al oraşului Zalău (Sălaj). În urma deflagraţiei provocate de o acumulare de

O puternică explozie s-a produs, în această dimineaţă, în jurul orei 8, într-un bloc din cartierul Dumbrava al oraşului Zalău (Sălaj). În urma deflagraţiei provocate de o acumulare de gaze, mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături şi rănite, transmite Mediafax. Şeful ISU Sălaj, col. Gheorghe Labo, a precizat că este vorba de opt răniţi şi doi morti.

Blocul unde s-a produs explozia este situat la o sută de metri de o staţie de benzină din carteirul Dumbrava. Deflagraţia s-a produs în urma unei acumulări de gaze, la parterul blocului, în momentul în care oamenii au aprins lumina.

Structura blocului a fost afectată şi mai multe persoane fiind prinse sub dărâmături. Cel puţin patru persoane au fost scoase şi transportate de urgenţă la spital. Printre victime sunt şi copii.

UPDATE:

Locatarii blocului, dar şi oameni din împrejurimile acestuia spun că s-au făcut reclamaţii la EON Gaz încă de acum doi ani potrivit cărora de la subsolul blocului, dar şi în afara imobilului, mirosea puternic a gaze. Ultima sesizare a fost joi seara, dar nici o echipă a EON Gaz nu s-a deplasat să vadă despre ce problemă este vorba, au mai spus oamenii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie