Doua tinere au fost batute cu bata de baseball

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre ele era proaspat externata din spital, unde suferise o operatie la cap

Doua tinere din Constanta au fost batute pe trecerea de pietoni de un sofer nervos, care s-a "ajutat" de o bata de baseball. Ghiulcadin Ali (24 ani) se indrepta, sambata, spre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Ea se externase in urma cu trei zile din Sectia Neurochirurgie, unde suferise o interventie chirurgicala la cap. Sambata, ea trebuia sa se prezinte la control. Tanara era insotita de o prietena, care o sustinea in mers. Pe B-dul Tomis, la trecerea de pietoni din dreptul spitalului, cele doua fete au traversat pe culoarea verde a semaforului. Prezenta lor pe zebra a deranjat teribil soferul unui Volkswagen Passat cu numar strain. Enervat de mersul sovaielnic al tinerei aflate in convalescenta, Costin Maurer (43 ani), cetatean roman rezident in Germania, le-a aruncat tinerelor injuraturi. Schimbul de replici a degenerat, iar Maurer a scos din masina o bata de baseball, cu care a lovit-o pe Ghiulcadin. Agresorul a tintit capul fetei, care a incercat in zadar sa se apere. In apararea victimei a sarit prietena ei, care a fost batuta de prietena soferului. In urma agresiunii, tinerele au ajuns la Urgenta, iar Ghiulcadin a fost din nou internata la Neurochirurgie, in stare de coma.