Doua incendii in noaptea Invierii
0O cladire de pe strada Vasile Alecsandri, din zona centrala a Iasiului, veche de peste 100 de ani, care apartine Primariei, a fost mistuita de flacari. In partea din spate a imobilului locuiau cateva
O cladire de pe strada Vasile Alecsandri, din zona centrala a Iasiului, veche de peste 100 de ani, care apartine Primariei, a fost mistuita de flacari. In partea din spate a imobilului locuiau cateva familii, iar in cea de la strada isi aveau sediul universitatea particulara "Dimitrie Cantemir" si mai multe societati, printre care si un birou de copiat acte. Focul s-a aprins de la o magazie de lemne. Aproape toate bunurile chiriasilor au fost distruse. La Universitatea "Dimitrie Cantemir", s-a facut scrum intreaga arhiva. Au ars sute de dosare de personal si documentele financiar-bancare. Cetateanul care a alertat pompierii a declarat ca, trecand pe strada duminica dimineata, in jurul orei 7, a vazut ca iese fum din acoperisul cladirii. Strada nu era foarte circulata, intrucat era dupa noaptea Invierii. Impreuna cu un alt barbat, a fortat una dintre usile de la intrare, toate incuiate cu lacate. Din cauza curentului produs la deschiderea usii, a izbucnit o flacara imensa. Vecinii au mai relatat ca in magazia de lemne se adaposteau, de mai multa vreme, o femeie din Iasi si un barbat din Suceava, care nu aveau locuinta. Femeia, Olimpia Alexandru, in varsta de 43 de ani, a lasat o lumanare aprinsa nesupravegheata dupa ce s-a intors de la biserica. Incaperea era plina cu deseuri de carton si de alte materiale inflamabile. Acestea au ars mocnit pana spre dimineata, cand focul a cuprins intreaga cladire. Olimpia Alexandru a murit intoxicata cu monoxid de carbon. Un vecin a explicat ca, sambata seara, ea a plecat la slujba de Inviere, de unde s-a intors in jurul orei 1 noaptea. Pompierii au avut nevoie de aproape cinci ore pentru stingerea incendiului, care ameninta sa se extinda la cladirile invecinate. In timpul interventiei acestora, bucati din acoperis si din ziduri se desprindeau si cadeau pe strada. Seful Grupului de pompieri Iasi a declarat ca "deficienta principala a fost depozitarea materialelor inflamabile in podul cladirii". Luni dimineata, dupa mai bine de 24 de ore de la stingerea incendiului, la un moment dat, dintr-o parte a ceea ce mai ramasese din cladire incepuse sa iasa din nou fum. A fost nevoie de o noua interventie a pompierilor. Focul mocnise in mormanul de lemne si moloz. Conform primelor estimari, asa cum ne-a confirmat si directorul economic al Universitatii "Dimitrie Cantemir", Nicolae Axinte, pagubele se ridica la peste 5 miliarde lei, unii chiriasi sustinand ca acestea ar ajunge chiar la 10 miliarde lei. Reprezentantii municipalitatii au precizat ca, cel mai probabil, imobilul va fi demolat, deoarece refacerea lui ar costa foarte mult. Un incendiu s-a produs si la schitul Sihlea, din comuna Agapia, judetul Neamt. Flacarile au mistuit etajul doi al unei cladiri construite in mare parte din lemn, in care-si au chiliile calugarii. Au fost distruse 20 de chilii si mai multe magazii. Focul a izbucnit din chilia unui calugar care a lasat o lumanare aprinsa si a plecat in alt punct al asezamantului. Pompierii au reusit sa stinga focul dupa cinci ore de lupta cu flacarile. A existat pericolul ca ele sa se extinda si la biserica schitului, vechi lacas de o deosebita valoare istorica. Pagubele depasesc 1,5 miliarde lei.