Dosarul fraudelor de la referendum: Primii trei şefi de secţii de votare trimişi în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei şefi de secţii de votare din Mehedinţi, plus reprezentanta unei alte secţii de vot, au fost trimişi luni în judecată, în Dosarul fraudelor electorale, informează  Ministerul Public.

Cei patru - Dumitru Mirea, Liviu Cătălin Bondoc, Gheorghiţa Burcu şi Manuela Carina Micu sunt acuzaţi de fraudă electorală în Dosarului referendumului pentru suspendarea preşedintelui.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în dosarul privind referendum din Mehedinţi şi au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Dumitru Mirea, Liviu Cătălin Bondoc, Gheorghiţa Burcu şi Manuela Carina Micu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea 3/2000.

Potrivit rechizitoriului, în cadrul Referendumului naţional organizat pentru demiterea preşedintelui României, la Secţia de Votare nr. 170 Gârla Mare din judeţul Mehedinţi, inculpatul Dumitru Mirea, în calitate de preşedinte al secţiei, în data de 29 iulie 2012 şi în perioada anterioară acestei date, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi lista electorală suplimentară aferente urnei mobile, prin înscrierea pe această listă a aceloraşi persoane de mai multe ori sau a unor persoane care nu au formulat cerere în acest sens, urmată de introducerea în urnă a unui număr de buletine de vot egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă.

În acest mod, în raport de cele 1.391 de persoane care s-au prezentat la vot, au fost introduse în urnă în mod fraudulos 127 de buletine de vot.

La data de 29 iulie 2012, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional privind demiterea preşedintelui, inculpatul Liviu Cătălin Bondoc, în calitate de preşedinte al biroului electoral al Secţiei de votare nr. 63, Drobeta Turnu Severin, a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi lista electorală suplimentară, paginile 2-21 şi 25-29, urmată de introducerea unui număr de buletine de vot (375 buletine) egal cu cel al persoanelor înscrise în fals în această listă.

Astfel, în raport cele 1.714 persoane care s-au prezentat la vot, au fost introduse în urnă în mod fraudulos 375 de buletine de vot.

În cadrul Secţiei de votare nr. 70 Orşova, al cărei preşedinte era Gheorghiţa Burca au fost falsificate un număr total de 49 de semnături pe listele electorale (permanentă şi suplimentară), fapt urmat de introducerea în urnă a unui număr egal de buletine de vot.

Această activitate s-a realizat în următoarele modalităţi: prin dublarea datelor de identificare a persoanelor înscrise la pagina trei din lista suplimentară în sensul că aceleaşi persoane, dar în ordine inversă, sunt înscrise pe pagina 11 a aceleiaşi liste, precum şi prin înscrierea şi semnarea pe lista suplimentară a unor persoane fictive în sensul că datele de identificare ale acestora nu există (CNP) sau aparţin altor persoane (CI).

Astfel, în raport cu numărul de 1.324 persoane care s-au prezentat la vot, au fost introduse în urnă în mod fraudulos 49 de buletine de vot.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în lista electorală suplimentară a Secţiei de votare nr. 70 Orşova au fost identificate un număr de 34 de CNP -uri invalide, iar seriile şi numerele cărţilor de identitate menţionate în dreptul acestora aparţin unor alte persoane decât cele înscrise în listă, astfel încât rezultă că acestea au fost întocmite în fals.

Astfel, din procesele-verbale din datele de 12 septembrie 2012, 26 septembrie 2012 şi 27 septembrie 2012, reiese faptul că poziţiile 11-15 de la pag. 9 a listei electorale suplimentare de la Secţia de votare 70 Orşova , dar şi paginile 10 poziţiile 1-15 şi 12 poziţiile 2-15, conţin menţiuni false, în sensul celor mai sus menţionate, cu privire la persoanele participante la vot, în număr de 34 şi care au fost semnate în fals.

În ceea ce o priveşte pe inculpata Manulea Micu, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că aceasta, în calitate de membru al Secţia de votare 70 Orşova, la data de 29 iulie, cu ocazia desfăşurării referendumului naţional a întocmit în fals mai multe documente ale biroului electoral, respectiv procesul verbal privind rezultatele referendumului şi mai multe pagini ale listei electorale suplimentare de alegători, prin înscrierea unor persoane fictive, având CNP – uri invalide, iar seriile şi numerele cărţilor de identitate menţionate în dreptul acestora, aparţinând unor alte persoane, urmată de introducerea unui număr corespunzător de buletine de vot, validând, astfel, prezenţa persoanelor menţionate în fals.

Astfel, paginile cuprinse în lista electorală suplimentară au fost completate de inculpata Manuela Micu, cu excepţia paginilor nr. 4, 8, 11 care au fost completate de inculpata Gheorghiţa Burcu.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză rezultă că scrisul ce completează rubricile ,,Codul numeric personal”, ,,Numele şi prenumele alegătorului”, ,,Domiciliul/reşedinţa alegătorului (strada, nr. casei, bloc, apartament)”, ,,seria şi numărul actului de identitate”, de pe pag. 9 poziţiile 11-15, pag. nr.10 şi 12 poziţiile nr.1-15 ale listei electorale suplimentare a fost executat de inculpata Manuela Micu.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început