Dosar „Adevărul“. Adevăratul brand de ţară: copiii nimănui

Transformarea Autorităţii pentru Drepturile Copilului în simplă direcţie a unui minister redeschide vechile poveşti ale unei Românii bântuite de „aurolaci“. În 2000, fotografia unui copil al străzii din capitala României îngrozea Europa. 10 ani mai târziu, o Ordonanţă de Urgenţă redeschide „poveştile străzii“ din perioada de tranziţie.  

La 24 iulie 2000, un fotoreporter român al Associated Press surprindea un cadru cu valoare de delimitare a unei întregi epoci: un copil complet dezbrăcat, plângând într-o staţie de tramvai din Bucureşti. La numai câteva zile, instantaneul era preluat de ziarele din Occident şi prezentat ca simbol al României în tranziţie. „Lăsat singur", titra pe prima pagină ziarul münchenez „Süddeutsche Zeitung", explicând: „Premierul român, Mugur Isărescu, a încercat să rezolve problema copiilor străzii, însă birocraţia din România face ca banii să nu ajungă la cei care au nevoie".

De altfel, în Germania, fotografia a făcut mare vâlvă, în contextul în care nemţii se opuneau cu stoicism integrării României în structurile europene.
Valoarea acelei fotografii, realizate cu mai bine de 10 ani în urmă, depăşea o simplă poveste personală: era o definiţie a unei lumi care ajuta copiii nimănui să trăiască, fără a-şi pune problema ce se va întâmpla cu aceştia atunci când vor deveni oamenii nimănui.

Fotografia realizată la data de 24 iulie 2000

După 10 ani

30 iunie 2010. Autoritatea pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, alături de Autoritatea pentru Persoanele cu Handicap şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, sunt transformate în direcţii, prin Ordonanţa de Urgenţă 68/2010.

Prin acelaşi act sunt anunţate şi restructurări de posturi, în zona administrativă, financiar-contabilă şi a relaţiilor cu publicul. Unul dintre efectele indirecte ale ordonanţei consta în blocarea repatrierilor de minori, prin trecerea unei structuri până atunci independentă, într-o simplă direcţie a Ministerului Muncii.

DOSAR PARTEA II

Povestea aurolacului simbol al României

DOSAR PARTEA III

Ziaristul Viorel Ilişoi, amintiri din orfelinat

DOSAR PARTEA IV

Copilărie în spatele gratiilor indiferenţei

La 10 ani de la fotografia care îngrozea întreaga Europă şi arunca stigmatul unui tată crud şi nepăsător asupra unei ţări, România demonstra aceeaşi incapacitate în gestionarea minorilor ca şi în „anii cenuşii" ai perioadei tranziţiei. Între timp, urmele acestui eşec s-au desfăşurat pe un drum bifurcat. Puţini dintre cei crescuţi în casele de copii sau pe străzi au reuşit să depăşească sărăcia şi condiţiile grele ce le fuseseră date. Alţii, în fapt majoritatea, au crescut pentru a deveni oameni ai străzii, infractori, indivizi dezorientaţi pentru care viitorul se desluşeşte între eliberare şi viitoarea reîncarcerare.

Cel mai bun exemplu: băiatul din fotografia din urmă cu 10 ani este astăzi unul dintre deţinuţii penitenciarului de la Valu lui Traian, judeţul Constanţa. Cântă manele printre deţinuţi, s-a umplut de tatuaje şi nu mai suportă detenţia. Visează la un nou început.

Efecte perverse: năvala pedofililor

- Rubrica „Dosar" vă propune, în două ediţii, un subiect care a marcat constant imaginea României: copiii nimănui. În ediţia de săptămâna viitoare:
- Emoţia lumii a atras şi un alt fel de „iubitori de copii": pedofilii.
- Poveşti de succes: oameni inimoşi care dau lecţii statului.
- Sistemul de protecţie a copilului în faţa crizei: mamele de profesie încep să dea copiii înapoi.