Dializa fără aparat aşteaptă investitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul doctor Alexandru Ciocâlteu, directorul Spitalului „Sf.Ioan“ din Bucureşti, n-a reuşit să găsească încă un ajutor pentru aplicarea invenţiei sale ce revoluţionează dializa peritoneală.

Ciocâlteu şi doi colaboratori ai săi, doctorii Cristina David şi Alexandru Ionel Checheriţa, au luat aurul la ediţia din 2010 a Salonului de Inventică de la Geneva. Premiul a fost primit pentru o tehnică nouă de dializă peritoneală, care le permite bolnavilor de rinichi să ducă o viaţă aproape normală.

Costuri de 10 ori mai mici

Spre deosebire de dializa clasică, bolnavul nu mai este obligat ca din şase în şase ore să se conecteze la aparat şi să-şi toarne doi litri de apă pentru a se face filtrarea toxinelor. Prin procedeul dezvoltat de echipa lui Ciocâlteu, omul bea apă în mod obişnuit, organismul produce singur hipertensiunea care "stoarce" urina din pereţii peritoneului şi apoi o elimină printr-un orificiu fixat în vezica urinară.

Intervenţiile necesare sunt mult mai puţin invazive decât în cazul dializei peritoneale de acum, adică de o simplă operaţie laparoscopică. Pe scurt, omul nu va mai umbla cu două tuburi în el, ca până acum, şi nu va mai fi dependent de aparat.

Metoda uşurează teribil viaţa bolnavilor de rinichi şi, în plus, prezintă un risc mult mai mic de infecţii, comparativ cu cel existent în dializa peritoneală folosită acum. Bolnavul va umbla cu o telecomandă pentru reglarea hipertensiunii şi, în rest, va fi total independent de instalaţia clasică de dializă. De asemenea, costurile tratamentului sunt de 10 ori mai mici decât cele de acum.

N-a obţinut încă patentul

Deşi invenţia profesorului Ciocâlteu a fost atât de medaliată şi s-a spus despre ea că revoluţionează dializa, de anul trecut şi până acum lucrurile nu s-a făcut mai nimic pentru punerea ei în practică.

„N-am obţinut nici până acum patentul de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Cererea de brevet s-a publicat în Monitorul Oficial, aşa că este greu ca cineva să fure invenţia. Dar, din motive jenante, OSIM întârzie eliberarea brevetului", spune profesorul Ciocâlteu.

Nu există investitori

Până acum n-a apărut niciun investitor interesat: „Marile companii din domeniu nu au niciun interes să-şi micşoreze afacerile care totalizează peste 65 de miliarde de euro la nivel mondial", crede Ciocâlteu.

Pentru a aplica invenţia, doctorul a luat legătura cu o firmă din SUA şi aşteaptă să vadă cum decurg negocierile. Marea problemă, explică profesorul, este logistica: „E complicat, ai nevoie de avocaţi şi specialişti care ştiu cum se introduce o invenţie". Lucrurile ar putea demara destul de repede dacă ar avea ajutor, întrucât există şi lotul necesar de voluntari: „De anul trecut, o mulţime de bolnavi s-au oferit pentru experimentarea noii tehnici şi aşteaptă cu nerăbdare aplicarea invenţiei", a declarat profesorul Alexandru Ciocâlteu. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”