Interviu Delia Nartea şi Liviu Lucaci, actori: „În meseria noastră nu pierdem niciodată copilul din noi“

Delia Nartea și Liviu Lucaci povestesc despre jocurile actoriei și ale vieţii împreună.

Actorii Delia Nartea (40 de ani) şi Liviu Lucaci (43 de ani) s-au întâlnit în primul an de facultate. Au ales teatrul din întâmplare şi tot întâmplarea i-a adus împreună. Ea ar fi trebuit să termine Conservatorul, el trebuia să lucreze în cadrul Armatei, la fel cum, în 1990, ea ar fi trebuit să joace în „Felix şi Otilia" cu colegul lor, Dragoş Stemache, însă a nimerit cu Liviu. Pentru Delia Nartea, munca pare să fie un cult.

Vorbeşte despre responsabilitatea faţă de public şi despre scenă cu o seriozitate întâlnită doar în ştiinţele exacte. Liviu vorbeşte, însă, despre responsabilitatea faţă de sine, despre importanţa creaţiei şi despre libertate, factorul care a făcut posibil teatrul pentru el. Amândoi sunt de acord că Mara, fetiţa lor de 12 ani, este deopotrivă o sursă de inspiraţie şi un punct de reper pentru ei. Delia spune că odată ce a apărut Mara s-a maturizat, în timp ce Liviu a redescoperit copilăria. Aşa a reuşit el să termine „Marusia", cartea care surprinde trecerea de la copilărie la maturitate. Delia şi Liviu se joacă, pe scenă şi în viaţă, şi spun că cei care au uitat să fie copii sunt oameni care ratează viaţa.

„Weekend Adevărul": Cum aţi ales teatrul?

Delia Nartea: La  mine a fost o cotitură destul de neaşteptată pentru că eu mă pregăteam pentru Conservator, eram la Liceul Pedagogic. Toată copilăria mea am studiat pian şi canto. Am fost în corul de copii al Radioteleviziunii Române, în care am cântat zece ani, şi acolo a fost primul contact cu scena. Aveam 10 ani când am fost pusă prima oară în faţa publicului. Acolo am înţeles ce înseamnă respectul pentru scenă, ce înseamnă respectul pentru colegi, ce înseamnă punctualitate şi ce înseamnă profesionalism. De atunci, am conştiinţa faptului că, dacă te urci pe scenă, ai o mare responsabilitate.

Delia Nartea este foarte apropiată de fiica sa

Erai atât de mică..

Delia Nartea: Eram foarte mică, însă am fost învăţată bine. Datorită dirijoarei corului, Eugenia Văcărescu Necula, la corul de copii Radio am învăţat ce înseamnă munca în artă şi că fără muncă nu se poate, nu ai cum să te cizelezi, să te formezi ca artist pe viitor.

Totuşi, ai ajuns la actorie.

Delia Nartea: În clasa a X-a, regizorul Geo Saizescu a venit în Liceul Pedagogic şi a făcut un casting pentru un serial de televiziune. Am luat proba eu şi Elvira Deatcu,care e şi ea acum actriţă la Teatrul Odeon. Saizescu m-a convins să renunţ la Conservator şi să merg la Teatru.

Cum a ajuns Liviu Lucaci actor?

Liviu Lucaci: Eu eram în anul I de facultate la Academia Militară Tehnică, trebuia să ies ingier militar de radiolocaţie. În timp ce urmam anul I, a venit Revoluţia. Cu câteva luni înainte de Revoluţie m-am gândit să fiu regizor de film aşa că, m-am dus la un curs de regie de film, la Casa Studenţilor. Acolo nu am făcut niciun fel de curs de film, acolo era Cătălin Naum, care conducea Teatrul „Podul". Naum mi-a propus să joc într-o piesă de teatru. Apoi a venit Revoluţia şi m-a aruncat pe străzi.

Ai fost, deci, pe stradă...

Liviu Lucaci: La Revoluţie, la Academia Militară Tehnică, ne-au băgat în cazarmă şi ne-au dat arme. Eram plini de gloanţe şi noi nu ştiam ce să facem cu ele, pentru că şefii noştri s-au ascuns sub birouri. Eram nişte puşti cu foarte mult armament. După Revoluţie, am plecat de la Academie. Pentru mine venise Revoluţia, eram pe străzi, eram fericit. În vară a venit Andrei Şerban în România şi a făcut spectacolul „Trilogia Antică", pentru care avea nevoie de un cor - elementul de bază. Şi ne-a luat, atunci, pe toţi de la Teatrul „Podul". În toamnă, toţi colegii mei din cor s-au dus să dea examen la Teatru, să devină actori. „Hai să dau şi eu examen!", am zis. Şi am intrat. După care a început povestea...

La Facultate v-aţi cunoscut...

Delia Nartea: Din anul I. Am fost colegi de clasă, la clasa domnului Ion Cojar şi a domnului Ştefan Radof, şi eu aveam 18 ani. De atunci suntem împreună.

Asta înseamnă 1900 cât?

Delia Nartea: Toamna. 1990. Nu calcula, că te ia ameţeala! Am fost distribuită în „Felix şi Otilia", în primul an, în filmul unei studente la Regie. Era iarnă, prin decembrie. Şi m-a întrebat regizoarea cu cine aş vrea să joc în filmul ăsta. Cu Dragoş sau cu Liviu? Dragoş Stemache era un alt coleg de-al nostru, care acum joacă la Teatrul Naţional. Acuma, eu nu prea ţin minte numele, aşa că am zis cu Liviu. În mintea mea, figura lui Dragoş era asociată cu numele de Liviu. Şi când m-am trezit cu Liviu la repetiţie, am făcut ochii mari şi i-am zis regizoarei: „Dar nu e ăsta, eu îl vreau pe celălalt!". Nu mai avea ce să facă. Eram puţin crispată pentru că Liviu era foarte rău. Foarte slab şi foarte rău. Şi, apoi, în discuţiile de clasă, m-a cucerit cu o singură chestie. El nu punea preţ pe cum se îmbracă, tot timpul întârzia, tot timpul era nedormit, tot timpul era furios pe ceva. Şi, la un moment dat, am avut un exerciţiu de improvizaţie, trebuia să spui ce crezi tu că ai în geantă. El avea o geantă de scai scorojită şi a început să spună: „o carte, un pix, o foaie". Iar domnul Cojar i-a spus să scoată ce are în geantă. Şi a început să scoată: o şosetă, un maieu, un caiet scofâlcit, pe care cursese în trecut ceva lichid, mâncare, cornuri uscate. Apoi i s-a spus să scuture geanta şi au căzut din ea o groază de firimituri. „De-ăsta mi-eşti!", m-am gândit eu. Că el mai făcea pe durul. Şi când l-am văzut zâmbind, el care nu râdea, mi-a plăcut foarte mult de el şi am zis: „Ăsta e de domesticit!".

Cum era Liviu în facultate?

Delia Nartea: Mi-a plăcut pentru că nu voia să facă pe plac nimănui niciodată şi, din contră, îi plăcea să provoace controverse. Să întrebe, să lupte. De-atunci am rămas împreună. Uneori mă sperii şi eu câţi ani au trecut. Pe 8 martie am împlinit 15 ani de la nuntă.

Cum era Delia în facultate?

Liviu Lucaci: Mică, şi de vârstă, dar şi de înălţime. Foarte agitată. Dornică să reuşească din prima secundă.

Ce înseamnă teatrul pentru voi?

Delia Nartea: Povestea asta cu teatrul e extraordinară. Fiecare rol e o întâlnire şi de fiecare dată când eşti pe scenă parcă renaşti. Niciodată nu te deconectezi total de asta. Odată ce prinzi gustul meseriei de actor, nu mai poţi renunţa. Face parte din tine. De-asta suntem, probabil, şi atât de neliniştiţi. De-asta, în mintea noastră, se nasc tot timpul proiecte noi. E o nelinişte şi o dorinţă de a te perfecţiona. Însă nu cauţi perfecţiunea, ci cauţi umanul. Încercăm să descoperim imperfecţiunea pentru a aduce credibilitatea unui spectacol. În meseria noastră nu pierdem niciodată copilul din noi. Ne jucăm în continuare. E frumoasă meseria asta, fir-ar să fie!

„Domnişoara Iulia", în regia lui Liviu Lucaci

Delia Nartea povestește că și-a dorit foarte mult să joace rolul domnișoarei Iulia din piesa cu același nume a lui August Strindberg, rol pe care l-a abordat încă din al doilea an de facultate. Profesorul Ion Cojar i-a spus, însă, că ar trebui să joace personajul Iuliei când va avea peste 30 de ani. Acum, Delia joacă rolul Iuliei la Teatrul de Comedie, în regia lui Liviu Lucaci, piesă reprezintă o mare provocare pentru ea. „Nu înţelegeam atunci de ce, că eu sunt puternică, dar a avut dreptate. Domnișoara Iulia te costă emoţional foarte mult. Orice rol te costă, însă cele care implică un anumit dramatism te ating şi mai mult", povestește Delia Nartea.

Actori în afara tiparelor

Liviu Lucaci are multe planuri, însă cel mai ambiţios proiect al său este romanul despre care preferă să nu spună mare lucru. „E un proiect foarte important pentru mine. De cinci ani scriu la romanul ăsta, dar sper să-l termin cât mai curând", spune el. „Marusia" este cel mai recent volum de teatru al lui Liviu, despre care spune că e scris pentru fiica sa, Mara, însă aceasta nu este un personaj al piesei.„Când m-am hotărât să folosesc numele ăsta, cu ani înainte să scriu textul, știam că va fi numele unui personaj, dar nu știam exact la ce îl voi folosi", explică Liviu.

Delia Nartea pregătește un spectacol în care o să cânte foarte mult. „Asta mă entuziasmează foarte tare. Mi se scrie şi un text acum pentru el. Am impresia că mă pregătesc de o viaţă pentru spectacolul ăsta. Tot ceea ce vreau să pun aici s-a adunat în timp. Şi văd că, la fiecare an pe care îl adaug, simt că am mai pus o cărămidă. Sunt acum într-un moment în care simt că trebuie să împărtăşesc celorlalţi. E foarte important cum apar în proiectul ăsta. De-abia aştept", spune ea.

Delia Nartea: „Fiica mea Mara m-a maturizat"

La puţin timp după nunta voastră a apărut Mara...

Delia Nartea: Ţin minte că atunci când am aflat că sunt însărcinată m-am speriat. Mă întrebam tot timul ce o să o învăţ şi dacă sunt capabilă să cresc un copil. Apoi, mi-am dat seama că, atunci când ai un copil, nu mai e loc de întrebări. Au fost şi perioade grele. Nici perioada de sarcină nu a fost uşoară, însă, după ce s-a născut Mara, am intrat într-o fază în care nu mai voiam să ies din casă. Nu mai voiam să ştiu decât de fetiţa mea. Mara, care are acum 12 ani, pe mine m-a maturizat. Mi-am dat seama că sunt responsabilă pentru ea. Am început să fiu foarte atentă la ce fac, cum fac, cât fac, pentru a-i da un exemplu bun. Nu ştiu dacă e bine sau rău, cred că, până la urmă, am făcut bine.

N-aş vrea să mă laud până nu ajunge om întreg.

Liviu Lucaci: Cartea „Marusia" îi este dedicată Marei, cu care am parcurs din nou fiecare etapă a copilăriei. Personajul Marusia este destul de ciudat. E o fată care ajută băieţii să se maturizeze, să facă saltul către a deveni bărbaţi, îi pune în faţa acestei opţiuni. Marusia nu vine de la Mara, chiar dacă pare incredibil. Când m-am hotărât să folosesc numele ăsta, cu ani înainte să scriu textul, ştiam că va fi numele unui personaj, dar nu ştiam exact la ce îl voi folosi. A devenit important pentru mine ca Mara să aibă acest text în momentul în care va face trecerea de la copilărie la maturitate. Am vrut să preced etapa asta eu. E mai uşor pentru mine. Mi se pare că adulţii care nu asumă copilul din ei sunt rataţi. Majoritatea oamenilor ratează copilul
din ei.

Liviu Lucaci: „Energiile noastre sunt în lucrurile tabu"

Au existat momente grele, când aţi crezut că trebuia să alegeţi o altă meserie?

Delia Nartea: Niciodată. Absolut niciodată. Există momente grele când ai probleme în familie sau când ar fi trebuit să fii în altă parte, dar tu ai spectacol şi, orice-ar fi, trebuie să te duci, pentru că oamenii au dat bani să te vadă. Dar niciodată nu m-am gândit că ar fi trebuit să fac altceva. Mi-aş dori, însă, foarte mult să ajungem în situaţia în care să câştigăm suficient, astfel încât să putem face numai teatru.

Liviu Lucaci: Pentru mine lucrurile sunt puţin diferite. Când am intrat în povestea asta cu teatrul am venit din altă parte. Atunci, îmi plăcea filmul. Şi acum îmi place. Văd foarte multe filme. Nu ştiu dacă m-ar mai atrage să devin regizor de film, în cazul în care aş lua-o de la început, dar era important pentru mine ca într-un fel sau altul să reuşesc să exprim lucrurile care mă interesează şi care mi se pare că nu sunt exprimate. Eu am avut mare noroc cu profesorul nostru, Ion Cojar, care a fost un profesor uriaş, imens, cu o intuiţie şi o capacitate de a scoate din studenţii de la Actorie multe lucruri ascunse. Pe mine asta m-a dus foarte departe. Am aflat atunci lucruri despre mine pe care nu le-aş fi bănuit. Mi-am dat seama că eu trebuie să exprim şi să mă duc pe drumurile pe care sunt împins de o forţă interioară. Şi-atunci, m-a interesat foarte mult să predau, aşa cum mă interesează şi acum, pentru că predând am descoperit despre mine lucruri pe care altfel nu le-aş fi bănuit. Apoi, au trecut anii şi am descoperit scrisul. Am scris mai întâi proză şi, mai apoi, teatru, tot din dorinţa de a exprima lucruri care nu sunt suficient scoase în evidenţă astăzi.

Cum se nasc personajele tale?

Liviu Lucaci: Tot Ion Cojar a descoperit la mine un buton pe care l-a apăsat. Trebuie să te apropii de propriile tabuuri. Trebuie să iei în discuţie tot. Ăsta e un lucru foarte  periculos. Tocmai de aceea artiştii sunt foarte periculoşi. Întotdeauna au fost periculoşi. În orice epocă. Atunci când ai curajul de a lua în discuţie orice problemă, se deschid nişte supape. Acolo sunt, de fapt, energiile noastre. În lucrurile tabu.

Aşa explicăm „Marusia", ultima ta carte...

Liviu Lucaci: Da, exact aşa explicăm „Marusia". E un volum în care sunt mai multe texte, mai scurte sau mai lungi. Dar „Marusia", titlul unuia dintre texte, este personajul care exprimă o trecere. „Marusia" este trecerea de la copilărie la maturitate, când încerci să nu pierzi toată lumina şi toată încrederea pe care o ai când eşti copil. Să nu o pierzi atunci când eşti matur. Sigur că ceva pierzi, dar există şi un câştig. Ei, în această balanţă eu încă nu am rezolvat lucrurile. De-aia zice Delia că-s ca un copil.

"Delia n-avea stare şi nici loc, exact ca un personaj din Molière. Era atât de vioaie. Şi frumuşică foc. Nu îţi imaginai că ar putea sta pe loc.''
Liviu Lucaci  actor

"Liviu era Gică-contra, însă avea întotdeauna argumente, care, deşi nu erau mereu potrivite, erau foarte convingătoare. Te convingea de orice prostie. O calitate pe care şi-a păstrat-o pe parcursul anilor.''
Delia Nartea actriţă

CV

- Actorie, regie şi scriitură
- Numele:Liviu Lucaci
- Data şi locul naşterii: 6 noiembrie 1968, Bucureşti
- Starea civilă: căsătorit cu Delia Nartea
- Studiile şi cariera:
- Facultatea de Teatru, Academia Naţională de Teatru şi Film
- Este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică începând cu anul 1995
- Este angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti, din 1995
- A regizat mai multe piese de teatru, printre care şi „Domnişoara Iulia"
- Locuieşte în: Bucureşti

 CV            

- Cântec şi teatru
- Numele:Delia Ioana Nartea
- Data şi locul naşterii: 14 mai 1972, Bucureşti
- Starea civilă: căsătorită cu Liviu Lucaci
- Studiile şi cariera:
- Facultatea de Teatru, Academia Naţională de Teatru şi Film
- În 2008, a obţinut doctoratul în tehnica vocală a actorului
- A fost membră a corului de copii al Radioteleviziunii Române
- Timp de doi ani (1994 - 1996) a fost angajată a Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti
- Din 1996, este angajată a Teatrului de Comedie din Bucureşti
- Locuieşte în: Bucureşti