De la Roma la Bucureşti şi înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Rromii trăiesc în spaţiul european, dar sunt dintr-o altă lume şi un alt timp." Sub şocul unor fapte oribile ale unor români din Italia - mulţi de etnie romă -, guvernul de la Roma a

"Rromii trăiesc în spaţiul european, dar sunt dintr-o altă lume şi un alt timp."

Sub şocul unor fapte oribile ale unor români din Italia - mulţi de etnie romă -, guvernul de la Roma a decis expulzarea suspecţilor fără a mai fi nevoie de hotărâre judecătorească. Francezii au aplicat de mult măsuri similare.

Galanţi, guvernanţii de la Paris au oferit celor pe care i-au dat afară un ajutor pentru a-şi putea duce traiul acasă, sperând că nu-i vor mai revedea pe Champs Elysees.

Excelenţa sa Henri Paul, ambasadorul francez la Bucureşti, a făcut un turneu prin Banat să vadă ce mai fac foştii expulzaţi şi cum o duc animalele, oi şi porci, oferite ca mijloc de trai de autorităţile de la Paris.

Surpriză! O bună parte dintre persoanele pe care ambasadorul ar fi vrut să le întâlnească lipseau de la domiciliu. Le-ar fi găsit probabil cerşind la picioarele turnului Eiffel dacă ar fi luat avionul şi s‑ar fi întors la Paris.

Soarta animalelor a fost tristă. Porcii au căzut seceraţi de o moarte subită, sfârşind în ceaun. Oile, aşijderea sau au pierit pur şi simplu de foame. Puţinii cetăţeni pe care ambasadorul i-a mai găsit l-au informat că guvernul francez a omis să ofere şi furajele necesare bietelor animale.

Lecţia franceză se va aplica de acum înainte şi italienilor, chiar dacă fraţii noştri de gintă latină nu se vor mai încurca să ofere şi ajutoare odată cu expulzarea. Trimişi acasă, românii suspecţi vor reveni, legal sau ilegal, în Cetatea Eternă. Expulzarea este o soluţie cu efect de imagine care dă bine la electorat, dar nu rezolvă problema într-o Europă unită.

Rromii din România trăiesc acum în spaţiul european comun, dar din punct de vedere cultural sunt într-o altă lume şi un alt timp.

Barierele culturale sunt uriaşe. Neamurile de rromi trăiesc după reguli proprii, au propria justiţie. Nu au încredere în instituţii şi nici măcar în organizaţiile care îi reprezintă. Rromii sunt cei mai săraci dintre cetăţenii României.

Un sfert dintre ei nu au absovit nici măcar o clasă, iar liceul l-au făcut doar 5 la sută din rromi. Modul lor de viaţă, seminomad, la periferia societăţii, fără venituri stabile, nu are nimic de-a face cu traiul în Uniunea Europeană.

Ca atare, UE îi trimite să deprindă aceste valori înapoi de unde au plecat. Rezultatele unor asemenea abordări vor fi aceleaşi cu cele ale Miliţiei lui Ceauşescu care a derulat un program de "integrare" a ţiganilor.

I-au mutat în case construite de stat în care au găsit, după câteva luni cazaţi caii din proprietatea şatrei. Violenţa, infracţionalitatea, sărăcia, lipsa de educaţie nu se rezolvă prin expulzări.
Este o problemă europeană aruncată numai în cârca României.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două