De astăzi se dau amenzi mai mari pentru încălcarea ordonanţelor militare. Câţi bani vom scoate din buzunar dacă nu respectăm regulile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele Jandarmeriei au scop verificarea respectării ordonantei

De la ora 00:00 a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă care prevede amenzi mai mari pentru persoanele care nu respectă regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei, conform Agerpres.

Pentru cei care nu respectă prevederile legale au fost prevăzute şi alte sancţiuni:

-confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;

- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

-suspendarea temporară a activităţii;

-desfiinţarea unor lucrări; 

-refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune