Data intrării în vigoare a listei de medicamente şi compensate, incertă. Nicolăescu mizează pe luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Luchian, preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, a anunţat că lista nouă de medicamente compensate şi gratuite ar putea intra în vigoare abia din 2014, având în vedere faptul că bugetul este mai mic decât în 2012. Ministrul Sănătăţii susţine, însă, că pacienţii români vor avea acces la tratamente noi începând cu luna august a acestui an.

Prin urmare, deşi autorităţile au anunţat că bolnavii români vor beneficia de tratamente noi începând cu luna iulie a acestui an, se pare că această promisiune nu va fi respectată.

„Reactualizarea presupune că o serie de medicamente vor fi eliminate şi înlocuite cu altele, însă această completare a listei nu va putea satisface toate solicitările venite din partea pacienţilor sau a producătorilor ori distribuitorilor de medicamente. Finanţarea unei liste complete de medicamente gratuite şi compensate se va face mult mai bine începând cu 2014”, a declarat Ion Luchian, prezent la Forumul Industriei Farmaceutice organizat de Pharma Business Services.

Pacient: „Orice amânare este inacceptabilă pentru noi”

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat astăzi că lista va intra în vigoare în acest an, discuţiile fiind într-o „fază avansată” de lucru.

„Suntem într-o fază avansată cu noua listă de medicamente compensate. Sperăm ca, până la 15 iunie, aceasta să fie gata, iar după aceea, timp de o lună, să fie «cernută» de către specialişti. Comisia de specialitate va avea o lună posibilitatea de a «cerne» medicamentele de pe noile liste”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că cel mai fezabil termen pentru intrarea în vigoare a noii liste este 1 august.

„Am fost sacrificaţi în numele crizei timp de patru ani de zile. Ministrul a promis că va face reactualizarea listelor de la 1 iulie şi aşteptăm ca această promisiune să fie pur şi simplu transpusă în practică. Chiar dacă sunt dacă sunt acele 90 de zile în care dosarele vor fi analizate pentru moleculele noi, sperăm ca să beneficiem efectiv de ele de la 1 octombrie. Orice amânare este inacceptabilă pentru noi. Ni s-a promis că problemele vor fi rezolvate, am avut răbdare, vom mai avea răbdare, dar să nu mai fim amânaţi”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Irimia spune că în cazul în care bolnavii nu vor avea acces la tratamente inovatoare, nu exclude măsurile de protest.

„Întâi octombrie e data acceptată pentru noua listă. Sunt copii care  mor tocmai din cauza acestor medicamente care nu se găsesc în piaţa românească. Vom lua măsuri şi formele de protest le vom adresa premierului României şi Ministerului de Finanţe”, a completat preşedintele APCR.

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) susţine că e o diferenţă între momentul în care se depun dosarele spre evaluare şi momentul în care se va lua o decizie concretă pentru reactualizarea acesteia, prin intermediul unei hotărâri de guvern.

Nu sunt bani pentru reactualizarea listei de medicamente

În plus, a explicat Mihai, bani pentru tratamente noi nu sunt. Se pare, însă, că cei care vor acoperi cheltuielile cu introducerea noilor medicamente sunt producătorii de medicamente, care sunt obligaţi să plătească taxa de clawback (mecanism care reglează surplusul de medicamente).

„E vorba de o creştere de cheltuieli publice, mai precis de 500 de milioane de lei care nu se regăsesc nicăieri în legea bugetului. Însă, a spus că este o rezolvare plătirea acestei sume tot din contribuţia producătorilor, ceea ce e total incorect pentru că vorbim numai de un anumit număr de companii care vor avea molecule noi pe listă, deci vor vinde mai mult”, a continuat Laurenţiu Mihai.

Potrivit directorului executiv APMGR, deficitul bugetar va fi acoperit tot de producătorii de medicamente, inclusiv cei de generice, care nu au niciun produs pe listă, dar care vor fi obligaţi să îl acopere în mod egal. „Este o contrazicere gravă a principiului fiscalităţii, nu poţi să contribui în mod egal, dacă nu ai venituri în mod egal”, a conchis Mihai.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț