"Daca s-ar fi aplicat proceduri standard, nu ar fi murit nimeni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botos, impreuna cu 100 de specialisti au cercetat din nou terenul pe o raza de 550 de metri

"Daca s-ar fi aplicat proceduri standard, nu ar fi murit nimeni!", ne-a declarat sambata procurorul general, Ilie Botos, aflat la locul tragediei de la Mihailesti. Afirmatia oficialului socheaza, tinand cont ca explozia incarcaturii de azotat de amoniu a omorat 18 persoane si a ranit grav alte 13. Ilie Botos a declarat ca in toate statele Uniunii Europene cazurile de catastrofe sunt cercetate de echipe specializate, la fel ca si atentatele teroriste, or, Romania nu are inca un cadru legislativ care, printre altele, sa reglementeze si sa delimiteze clar competenta celor abilitati sa intervina si sa previna astfel de situatii. "De la inceputul mandatului meu vorbesc precum profetul in pustie! Fara un inalt nivel de specializare, procurorii merg pe teren ca niste actori, sa faca balet", a spus suparat Ilie Botos, aratand ca nu a reusit sa determine adoptarea unei legi standard privind catastrofele, ceea ce ar fi dus la evitarea dezastrului de la Mihailesti. Oficialul considera ca explozia produsa la Mihailesti este unica pentru Romania, procurorii criminalisti avand foarte multe de invatat. O suta de oameni si doi caini, dresati in descoperirea cadavrelor, l-au ajutat pe Ilie Botos in noile verificari facute la locul tragediei. Printre ei s-au numarat unii dintre cei mai reputati procurori criminalisti atat de la Parchetul Capitalei - Nestor Dragos, Marius Iacob, cat si din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Vasile Vintilescu, Liviu Samson, Adrian Ivascu, dar si procurori buzoieni. S-au facut echipe de cate 10 jandarmi, un procuror si un specialist criminalist, cautarile fiind facute pe o raza de 550 de metri de la epicentrul exploziei. Raza de cercetare a fost stabilita stiintific, si nu in mod aleatoriu ca in primele zile de investigatii, anchetatorii folosind de aceasta data un telemetru special. Ca resturi umane au fost gasite doar niste fragmente de piele. Un localnic, Matei Ion, care-si ara terenul dupa metoda stramoseasca (plugul si calul), nu a fost deranjat prea tare de cautatorii care au trecut pe langa el. Omul, de altfel cu frica lui Dumnezeu, a chemat un jandarm sa-i arate niste fiare contorsionate, inainte de a-si continua munca. Pamantul intors de plug nu ascundea fragmente umane, ne-au spus anchetatorii. Procurorii buzoieni urmeaza sa cerceteze in continuare zona, dincolo de raza de 550 de metri .
Incompetenta sau sabotaj?
Ilie Botos a ajuns primul la locul accidentului, dupa el venind si procurorii bucuresteni. Patruland pe camp, Botos a infierbantat telefonul mobil in cautarea procurorilor si politistilor buzoieni care ar fi trebuit macar din bun-simt sa fie deja acolo. Procurorul-sef de la locala Gheorghe Frangulescu si ai lui au intarziat mai mult de 30 de minute, iar pentru a obtine cele doua echipaje de la politia rutiera, care si ele trebuiau sa fie acolo, Ilie Botos a fost nevoit sa dea alte telefoane. Detectoarele de cadavre au lipsit cu desavarsire deoarece nici o institutie din tara nu detine asemenea aparatura specializata, desi potrivit competentelor ar fi trebuit sa le aiba cel putin pompierii si echipele de la ambulante. Experimentul judiciar planuit de procurori, constand in simularea accidentului rutier, a fost facut ca la carte, desi, daca ar fi fost dupa politistii buzoieni, anchetatorii ar fi trebuit sa foloseasca un tip de camion mult diferit de cel implicat in accident, politistii trimitand la fata locului un camion IVECO, si nu un MAN. Botos a fost nevoit sa dea alte telefoane si sa mai astepte vreo jumatate de ceas.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cum poate influența vortexul polar iarna în România. Explicațiile unui meteorolog
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Simion țintește ca AUR să obțină 50% la alegeri: „Sunt foarte bucuros că partidele de dreapta câștigă în toată Europa”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla